În ultimul timp clopotul bisericii noastre a vestit cu durere, plângând, o serie de credincioși, fideli fii ai bisericii noastre care și-au împlinit chemarea în lumea aceasta, plecând la Dumnezeu ca să ia plata pentru toate ostenelile.
Aproape săptămânal ne-au părăsit, pe rând, oameni care ani de-a rândul au fost conștiințele vii pe care s-a sprijinit Biserica și neamul nostru. Așa am prohodit-o pe Elena Mateescu, pe Elisabeta Crângașu, iar acum, când scriu aceste rânduri, cu lacrimi în ochi vă vestesc că Steluța Marin a plecat la Domnul având conștiința că și-a făcut datoria deplin față de toți: față de soț, față de copii și, mai ales, față de Biserică. Aproape 25 de ani a bătut drumul spre biserică să-și mărturisească credința, dragostea și atașamentul față de sfântul locaș, față de Dumnezeu Tatăl, față de Hristos, față de Maica Domnului și față de toți sfinții lui Dumnezeu. Nu uit că a fost vioara întâi în lupta pentru înnoirea bisericii Șerban Vodă. Și-a trăit viața cu sfințenie, cu sufletul curat, cu atenție la fiecare dintre noi și mai ales la săraci. Era smerită și neîntrecută în cele gospodărești, dar mai presus de toate a dus la perfecțiune arta de a pregăti prescurile fără de care nu s-ar putea face Sfânta Liturghie. La toate Liturghiile era pomenită pentru această jertfă. Dar ea nu s-a limitat numai la a face prescuri, ci neîncetat le-a învățat și pe alte ucenițe. De atunci, de aproape 25 de ani, arta și jertfa de a face prescuri nu au încetat în biserica noastră.
În ultimul timp o boală necruțătoare a țintuit-o la pat. Am fost lângă ea ori de câte ori am fost chemat. A fost pentru mine ca o soră și ca o mamă. Dar, așa suntem noi, călători și „oaspeți pe fața pământului ca toți părinții noștri”. Și-a încheiat viața discret, așa cum și-a și trăit-o, după multe încercări. În toate și-a purtat crucea cu răbdare, până la capăt.
Îmi spunea cineva care a condus-o pe ultimul drum că avea o față senină, de sfântă, asemenea chipului zâmbitor din icoana Maicii Domnului de la Betleem ce i-a stat alături în ultimele zile. Toată viața sa a iubit locurile sfinte și le-a vizitat ori de câte ori a putut. Acum a plecat către Ierusalimul cel ceresc ca să primească de la Dumnezeu cununa cea neveștejită a măririi.
Îmi rămâne în suflet așa cum a cunoscut-o, o femeie sinceră, dreaptă, fără vicleșug și fără lăcomie. Plină de respect pentru toți, ascultătoare, asemenea femeilor sfinte de altă dată. O fiică duhovnicească care lasă în urmă o dâră de lumină și un gol în biserică și în sufletul duhovnicului.
Fie-i țărâna ușoară!
Părintele Dinu
publicat in 03.03.2018