Menu
descoperă

Aşa cum i-a fost viaţa, aşa şi plecarea – Ion Gheorghe Vergu a trecut la Domnul (publicat in 15.03.2018)

Sunt mai bine de 25 de ani de când îl cunosc pe Ion Gheorghe Vergu, de când, aproape zilnic, pașii dânsului se îndreptau, ca și în copilărie, și mai apoi în toată viața sa, spre biserică. Familia Vergu, o veche familie de bucureșteni, a fost prezentă în biserica noastră încă de la întemeierea comunității.

În Duminica Sfântului Grigorie Palama, fidel tradiţiei româneşti, Ion Gheorghe Vergu s-a grăbit să vină la biserică ca să-I aducă lui Dumnezeu rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de cerere. A ascultat cu evlavie psalmii Utreniei şi în timpul troparelor, discret, şi-a dat sufletul, lăsând în biserica noastră multă tristeţe. La 82 de ani era o adevărată pildă de statornicie în credinţă. Dumnezeu l-a iubit şi l-a chemat la cele veşnice din locaşul în care ca paraclisier L-a slujit pe Dumnezeu cu sufletul curat ca de copil. Se spune că este o strânsă legătură între felul în care îţi duci viaţa şi modul în care ţi-o închei. Şi-a încheiat-o aici, în sfântul lăcaş, din care a fost nelipsit şi pe care l-a iubit toată viaţa.

Când mă gândesc la dânsul, mă năpădesc o mulţime de amintiri frumoase. Era blând, respectuos, vrednic şi priceput, smerit şi ascultător. Aşa ne-a slujit toată viaţa. A fost un adevărat credincios, fidel bisericii noastre. Ani de-a rândul a fost consilierul bisericii, fiindu-ne alături în toate lucrările. La cei 82 de ani ai săi, avea încă un suflet de copil. Şi cum anii omului sunt 80, Dumnezeu l-a luat ca să nu fie povară nimănui. Cât de bun este Dumnezeu cu cei drepţi şi curaţi cu inima! Căci Ion Gheorghe era un om fără de vicleşug.

Pentru toate aceste amintiri frumoase şi pentru felul în care ne-a slujit şi iubit, îi păstrăm o frumoasă aducere-aminte şi rugăm pe Dumnezeu să-l numere cu sfinţii şi să-i mângâie familia greu încercată în aceste momente.
Dumnezeu să-l ierte!

Parintele Dinu

publicat in 15.0.2018

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: