Biserica nouă
Parohia Şerban Vodă stă în răsăritul Bucureştilor ca un arc peste timp, ca o mărturie a statorniciei întru istorie şi credinţa, ca o zămislire de sfârşit de mileniu ce îşi dăruieşte roadele spirituale şi osteneala socială mileniului ce urmează.
Această parohie, ce poartă în conştiinţa comunităţii pe care o slujeşte numele unuia din cei mai distinşi domnitori ai Ţării Româneşti, Radu Şerban (1601 – 1612), se înscrie în firescul civilizaţiei istorice a cetăţii Bucureştilor, care, deşi şi-a luat numele de la păstorul Bucur, a evoluat în istorie prin grija celor ce au contribuit la dezvoltarea ei, iar domnitorul Radu Şerban, care avea moşie la sud-est de Turnul lui Vlad Ţepeş (azi în Parcul Carol) a contribuit din plin la dezvoltarea acestei cetăţi: a constuit Podul Şerban Vodă (peste Dâmboviţa), a amanajat heleşteul din actualul Parc Carol şi a deschis o cale de acces comercială şi diplomatică, Calea Şerban Vodă, pentru a dezvolta schimburile cu popoarele de la sud de Dunăre.
Despre Şerban Vodă, în Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor (VII) – Cărţi Domneşti, Zapise şi Răvaşe, Nicolae Iorga, afirmă că testamentul său, scris pe când era pribeag la Viena şi datat la 28 Februar 1620 e alcătuit în limba Româna, fiind cel de-al doilea testament românesc din istoria literaturii romane. Domnia lui Radu Şerban este importantă întrucât, prin jocurile politico-militare pe care le- a făcut – inclusiv ca artizan al Păcii de la Sitvatorok (1606) – a reuşit să menţină autonomia Ţării Româneşti şi să insufle succesorilor pentru încă un secol idealurile steagului ridicat de Mihai Viteazul, idealuri care se vor dilua odată cu începerea domniilor fanariote. Tot Şerban Voda este cel care stabilizează Sfatul Ţării, ca model de conducere similar cu Dieta din Viena, model iniţiat de Mihai Viteazul.
Vatra Parohiei a fost (încă de la sfârşitul veacului al XVI – lea) domeniul boierului Radu Şerban, căpetenie militară, apoi Paharnic al Domnitorului Mihai Viteazu şi succesor al acestuia asa cum gasim consemnat in Istoria militară a poporului român, volumul III, editat de Editura Militară în anul 1987.
Satul pe al cărui teritoriu s-a construit biserica Parohiei se numea „Şerban Vodă” şi se întindea de la Turnul lui Vlad Ţepeş (din actualul Parc Carol) cuprinzând locul pe care se afla azi Cimitirul Şerban Vodă (Belu), aşezarea Ferentarilor, mărginită de satul Jilava, cu două mari căi de comunicaţie de o parte şi de alta: Calea Giurgiului şi Calea Olteniţei. În anul 1914, localitatea Şerban Voda a devenit comună, la data de 1 Aprilie. Din comuna Şerban Vodă, potrivit documentelor vremii, făceau parte doua sate: Belu şi Progresu. Comuna Şerban Vodă s-a dezvoltat în ciuda celor două războaie mondiale care au trecut din plin peste ea, şi în anul 1948, odată cu reorganizarea administrativă, a fost declarată comună suburbană şi încadrată în aşa-numitul Raion Urban III – Nicolae Bălcescu.
Aşezarea Şerban Voda nu a fost doar un reper administrativ, ci şi unul cultural, întrucât la marginea comunei Şerban Vodă, spre uliţa de ţară numită Drumul Găzarului, a locuit poetul George Bacovia.
Statisticile anului 1930 ne arată ca în Şerban Vodă locuiau peste douăzeci de mii de suflete. Aşezarea a cunoscut două mari dezvoltări demografice. Prima a fost consemnată în timpul domniei lui Mihai Viteazul, cand Paharnicul şi urmaşul sau la tron, Radu Şerban, îşi va pune moşia la dispoziţia ferentarilor (membri ai corpului de artilerie uşoară în armata lui Mihai Viteazu) care vor dezvolta în zona de moşie ce astăzi le poartă numele, atelierele necesare confecţionării armamentului pentru înzestrarea oştilor Domnitorului. Marea majoritate a ferentarilor nu au mai părăsit aşezarea, ci au continuat să locuiască şi să-şi dezvolte meşteşugul, cu atât mai mult cu cât, fiind aproape de Calea Giurgiului, aveau posibilitatea să vândă armament şi turcilor. A doua dezvoltare demografică s-a înregistrat tot în circumstanţe şi conjuncturi militare, întrucât după anul 1877, ostaşii care au luptat împotriva turcilor au fost împroprietăriţi în satul Belu, parte a vechii moşii a lui Radu Şerban. Dezvoltarea parohială a cunoscut şi ea o evoluţie similară, subsecventa evoluţiei demografice. Documentele arată ca la marginea moşiei lui Radu Şerban, pe locul actualei biserici Cuţitul de Argint, dăinuia pe la 1796 o mică bisericuţa zidită de Radu Balasache, Pavel şi Stanca Udrea, având hramul Schimbarea la Faţă, cunoscută şi sub numele de Barbătescu Nou. Aşa cum menţionează G.I. Ionnescu – Gion în Istoria Bucureştilor, însăşi biserica ctitorită la 1796 a fost construită pe locul alteia mai vechi.
La aproape 40 de ani de la împroprietărirea ostaşilor din Războiul de Independentă, cătunul Belu solicita de la autoritatea bisericească organizare de sine stătătoare, anunţând că s-a constituit în data de 27 februarie 1911 Comitetul pentru zidirea bisericii. În acelaşi an, odată cu începerea acţiunilor de colectare a fondurilor, în Şoseaua Giurgiului la numărul 23 s-a ridicat paraclisul bisericii, care a fost demolat în anul 1958. La solicitarea din anul 1911, autoritatea bisericească a răspuns cu bucurie iniţiativei comitetului parohial şi Prea Sfinţitul Nifon, Episcopul Dunării de Jos, a donat în 1922 terenul din Şoseaua Giurgiului numărul 29 A pentru a ajuta comitetul la îndeplinirea dorinţei de a întemeia o parohie. Pe acest teren dainuie actuala biserică Buna Vestire – Belu.
Aproape un sfert de veac mai tarziu, pe masură ce vatra de odinioară a moșiei domnitorului Șerban Voda creștea demografic, s-a simțit nevoia unui nou locaș de inchinare. Despre lăcaşul vechi pisania nouă nu menţionează nimic, ci reţine doar că în anul 1936 Valentina Atena colonel Popescu a lăsat un testament şi că s-a construit un sfânt lăcaş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, între anii 1943-1964 pe locul daurit de Valentina Atena Popescu, prin munca preotului Dragota Grigore, cu fondurile lăsate de ctitora bisericii şi cu contribuţia enoriaşilor din Parohia Şerban Vodă, care în 1940 s-a fondat ca parohie de sine stătătoare, desprinzându-se din Parohia Bună Vestire – Belu. Știm însă că, potrivit testamentului lăsat de ctitora, din averea lasată s-a construit și o Școala de Fete, actuala școala Serban – Vodă, iar activitatea liturgică, întrucât școala s-a construit mai degrabă decât biserica, a început și s-a desfășurat pentru un timp în ateneul școlii. Mai apoi, prin grija comitetului parohial înființat s-a construit o capelă de lemn despre care nu avem consemnări importante.
Cu toată osteneala slujitorilor şi a enoriaşilor, lucrările – date fiind restricţiile perioadei comuniste – au mers greu, aşa încât abia în 10 mai 1970, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Iustinian Marina a avut loc târnosirea sfântului locaş, târnosire săvârşită de Prea Sfinţitul Episcop Doctor Antim Nica Târgovişteanul, Vicar Patriarhal în sobor cu Înalt Prea Sfinţitul Sarkizian, Mitropolit al Libanului, Rector al Institutului Teologic din Beirut, aflat în România într-o vizită pastorala, la invitaţia Bisericii Ortodoxe Romane.
Vatra Parohiei Şerban Voda a înaintat în istorie cu comunitatea ei de credincioşi, care fie că i-au apărat libertatea, fie că s-au pus la dispoziţia idealurilor înalte de libertate şi unitate, precum a făcut Domnitorul Radu Şerban; fie că au făcut danii pentru construirea de biserici, şcoli şi aşezăminte sociale, precum a făcut în anul 1936 Doamna Valentina Atena colonel Popescu, servind după putere şi pricepere ţara şi idealurile ei, credincioşii şi speranţele lor de manturire şi de izbăvire din toată nevoia şi necazul.
Căderea comunismului şi dobândirea libertăţii de participare la viaţa socială şi publică a motivat duhovniceşte şi partoral şi pe părinţii slujitori ai Sfântului Altar şi pe enoriaşii din parohie. Programele sociale, educaţionale, activitatea catehetică şi editoriala, intensificarea cerinţelor pastorale şi a apostolatului social au făcut ca, în unsprezece ani de la momentul căderii comunismului, biserica târnosită în 1970 să fie mult prea neîncăpătoare pentru nevoia enoriaşilor de participare la viaţa liturgică. Prin urmare, clerici şi credincioşi, cu aceeaşi simţire duhovnicească şi îndemn de bună sporire a vieţii şi credinţei, hotărăsc să pună temelie nouă lacaşului sfânt. Astfel, în toamna anului 2001 încep lucrările la noua fundaţie, iar piatra de temelie este aşezată chiar de Prea Sfintitul Episcop Vicar Patriarhal Varsanufie Prahoveanul. In 6 Septembrie 2003 lucrările avansaseră și obștea parohiei Șerban Vodă a avut bucuria de a fi binecuvântată de Patriarhul Petru al Alexandriei şi al întregii Africi, care printr-o fericită întâmplare se afla în vizită misionară în ţara noastră şi a fost invitat să pună piatra de temelie la pridvorul bisericii. Să rămana în memoria tuturor creștinilor din această parohie, că la baza turlelor s-a pus o caramidă din ruina Bisericii din Philadelphia (în traducere: dragoste de frate), menţionată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în cartea Apocalipsei, în semn că tot creştinul va fi primit în această sfântă biserică cu dragoste de frate. Începând cu anul 2002, părinţii Alexandru Niculescu, Alexandru Ristache, Dinu Pompiliu, şi Moraru Eugen, s-au mobilizat împreună cu adunarea parohială şi cu toţi iubitorii de Hristos din Parohia Şerban Vodă, pentru a înnoi aşezământul bisericesc şi a duce la îndeplinire şi partea de legat testamentar cu privire la aşezământul social, care alături de şcoală şi lăcaşul de cult făcea parte din testamentul lăsat de Atena Valentina colonel Popescu.
Că urmarea a mobilizării, astăzi Parohia Şerban Voda are un lăcaş nou, încăpător şi potrivit întru toate cerinţelor duhovniceşti ale credincioşilor, o cancelarie parohială cu toate dotările necesare unei pastoraţii şi comunicări moderne, precum şi un pangar din care nu lipseşte literatura duhovnicească şi icoana ortodoxă ce îndrumă gândul şi speranţa creştinului către Mântuitorul, Maica Sa şi Sfinţii Săi slujitori. Prin osteneala părinţilor slujitori, în anul 2008 s-au făcut demersurile şi s-au obţinut autorizaţiile pentru construirea unui aşezământ social cu 18 locuri, a unei grădiniţe pentru copii şi a unei case parohiale. De asemenea, s-a planificat consturirea unei capele mortuare parohiale, care în contextul pastoraţiei moderne este o facilitate sine qua non.
Arhitectul bisericii a fost Domnul Voicu Florea, care pe structura stilului brâncovenesc a realizat o fericită îmbinare de secţiuni inspirate din arhitectura mănăstirii Caşin, bisericii Sfânta Maria – Miron Patriarhul, din strada Turda şi a bisericii Sfântul Elefterie. Elementele de piatră au fost lucrate de meşterul pietrar Constantin Marinete în piatră vulcanică de Viştea. Lucrările de pictură la noul aşezământ au început în anul 2009 şi continuă sub isusitul penel al pictorului Daniel Codrescu, după toate normele şi rânduielile Erminiei Bizantine. Psalmodia şi chipurile sfinţilor, zugrăvirea evenimentelor sfinte consemnate în Sfânta Scriptură se împletesc zi de zi, ceas de ceas, înduhovnicind simţurile şi mintea celor ce trec pragul Sfintei Biserici, care dincolo de faptul că păstrează în memoria comunităţii figurile luminoase ale Voievodului Radu Şerban şi ale credincioasei Atena Valentina, îndrumă pe credincioşi către viaţa veşnică, străjuită în această parohie de trei hramuri: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Paisie de la Neamţ.
Statornică întru poruncile evanghelice şi întru sfaturile apostolice, parohia Şerban Vodă, prin slujitorii ei, clerici şi mireni, îşi arată credinţa prin fapte, aşa cum îndeamnă Sfântul Apostol Iacob în Episola să sobornicească tot creştinul să-şi arate prin fapte credinţa (Iacov 2, 14-18). Următori acestui îndemn apostolic, părinţii şi credincioşii parohiei fac vizite filantropice la căminele de bătrâni, la adăposturile pentru sărmani, la aşezămintele pentru copii provenind din familii destrămate, la spitale de copii, filantropia bisericii desfăşurându-se pe baza autorizării serviciilor sociale de catre Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale a Municipiului Bucureşti.
Activitatea pastoral misionară este îndreptată cu râvnă în special către nevoile duhovniceşti ale familiilor tinere, la început de drum, ale familiilor monoparentale, ale bătrânilor singuri, rămaşi fără niciun sprijin şi nu în cele din urmă ale oamenilor în căutarea unei stabilităţi sociale, parohia având un Centru de informare si consiliere autorizat pentru identificarea nevoilor sociale şi familiale ale beneficiarilor, informarea cu privire la drepturi şi obligaţii, consiliere socială, juridică şi psihologică, orientare profesională precum şi suport şi asistenţă în vederea integrării comunitare.
Parohia Şerban Voda nu a lăsat pe planul doi vocaţia educaţionala a Bisericii. Pentru a o împlini cum se cuvine prin grija preoţilor slujitori se organizează şi se derulează programe de meditaţii gratuite pentru copiii fără posibilităţi materiale şi financiare.
La loc de cinste în activitatea misionară stau pelerinajele organizate de parohie, ca prilej de cunoaştere şi sporire duhovnicească. În acest sens pelerinajele la minunatele locuri româneşti unde s-au admirat frumuseţile patriei, chipurile domnitorilor români şi rodul faptelor izvorâte din preocupările lor sfinte, actele de eroism ale poporului român şi minunatele valori culturale create de acesta, toate proiectate pe fundalul unor cunoştinte profunde de Noul şi Vechiul Testament, de Morală Creştină şi care valorizează libertatea religioasă, dragostea de neam şi de glia strabună. Cete, cete de pelerini de la Şerban Vodă, au călcat pe urmele Mântuitorului, pe urmele lui Moise, în ţara unde s-a revelat Pentateuhul, pe muntele Sinai, în cetăţile unde s-au ţinut sinoadele ecumenice. Creştinii care s-au pornit în pelerinaj cu Parohia Şerban Vodă au făcut popas duhovnicesc la bisericile Apocalipsei, în patria sfinţilor capadocieni, în Macedonia supranumită Ierusalimul Balcanilor, în Italia, în Sicilia – Magna Greciae.
Având conştiinţa responsabilităţii pentru cunoaşterea istoriei patriei şi a culturii creştine europene, Parohia Şerban Vodă a organizat pelerinaje la Palermo, la groapa comuna unde a fost îngropat Nicolae Bălcescu, şi la centrele culturii clasice greceşti: la Siracuza, la Selenunte, la Agrigento. Drumurile europene, către Viena şi marea cultură renascentistă, nu au fost ignorate de planul misionar – cultural al parohiei. Nu au fost uitaţi nici fraţii români de dincolo de Tisa şi din Transcarpatia, şi mai ales nu a fost ignorat pamântul romanesc şi comunităţile din Basarabia şi Transnistria.
Activităţile social – misionare şi educaţionale ale parohiei sunt un izvor de cunoaştere, de vieţuire duhovnicească şi de împlinire a vocaţiei de creştin practicant, pentru oricine doreşte să se implice în viaţa parohiei, cu conştiinţa că slujind aproapelui slujesc lui Hristos, după cuvântul scris în Sfânta Evanghelie: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi- aţi făcut.” (Matei 25:40)
