Ca stareţ al Măn. Dragomirna, Secu şi Neamţ, Sf. Paisie introdusese ca regulă citirea din „Scara”, mai ales în serile Postului Crăciunului, fraţilor adunaţi în trapeza mănăstirii. Apoi, stareţul Paisie le tâlcuia cele citite. De asemenea, „Scara” era recomandată, într-o scurtă listă de scrieri patristice ale unor părinţi dascăli ai isihasmului, de către Sf. Paisie tuturor călugărilor care voiesc să se îndeletnicească cu rugăciunea minţii. Nevoinţa Sf. Paisie de copiere a acestei scrieri fundamentale pentru viaţa duhovnicească a tuturor creştinilor este continuată prin traducere „Scării” în limbile română şi slavonă. Însuşi Sf.Paisie s-a ostenit pentru a da o nouă traducere Leastviţei şi nu doar ucenicul său, ieromonahul Macarie, care va da un text în 1782, după traducerea Sf. Paisie. Într-o scrisoare adresată unui ucenic notează: „Şi am tradus din nou cărţile acestor sfinţi: a Sf. Antonie cel Mare, a Sf. Ioan Scărarul (…).”