„În sânul familiei, spre Dumnezeu căutai, hrănind pe toţi pruncii tăi cu învăţături creştineşti, pe tine jertfindu-te, apoi, prin cuviinţă, împodobit-ai Râmeţul, rugându-te pentru lume şi răspândind bunătate; de aceea, Sfântă Filotimia, cinstim pomenirea ta.” Troparul Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeţ

6 iulie, pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române vor fi cinstiţi împreună un fiu, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, şi mama sa, Sfânta Cuvioasă Filotimia, şi în acelaşi loc, Mănăstirea Râmeţ, loc de rugăciune al sihaştrilor atestat documentar încă de la anul 1214.
Aici a trăit Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ în secolul al XIV-lea. A fost
mănăstire de călugări până la anul 1762, când generalul Bucow o va distruge din temelii. Refăcută, ea va servi ca biserică de mir din anul 1826. Mănăstirea va fi redeschisă în anul 1940, când, sub stareţul Evloghie Oţa, obştea de călugări va construi 30 de chilii, un paraclis şi o clădire administrativă, iar biserica veche a fost scoasă la lumină din aluviunile aduse de către torenţi. În timpul restaurării bisericii vechi s-a descoperit un craniu gălbui, frumos şi binemirositor, pe care călugării l-au pus la loc de cinste, neştiind al cui este. Din pronie dumnezeiască, călugării vor afla că este al Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ de la o femeie din Negreşti Oaş. Aceasta suferea de epilepsie şi a avut o vedenie în care i s-a spus să vină la Mănăstirea Râmeţ, să se atingă de cinstitul cap al Sfântului Ghelasie, căci se va vindeca.
În anul 1955 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici, iar în anul 1959 Sfântul Cuvios Dometie şi ucenicele sale se stabilesc aici. Părăsită o vreme de obştea sa, mănăstirea va renaşte între anii 1969 şi 1975 sub conducerea Sfântului Cuvios Dometie şi a maicii stareţe Ierusalima Ghibu. (…)