Chemarea sfinților la marile pelerinaje ale toamnei de la Iași și București

Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul este locul în care te poți întâlni cu sfinții. Pelerinajele sunt o dovadă că sfinții sunt lucrători în lume și, nu în ultimul rând, pelerinajul este un răspuns la chemarea sfinților.

După doi ani în care pelerinajele au fost făcute cu multe şi mari restricţii, în care cei din alte localităţi nu au avut voie să se aşeze la rând pentru a se închina Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi sau Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ca prin minune anul acesta nu au mai existat niciun fel de restricţii. Cu dor mare, cu sufletul îngreunat de multe probleme – de la cele personale, la cele social-economice, politice sau militare din ţară şi din lume – pornim în această toamnă cu gândul de a le mulţumi sfinţilor pentru ajutorul pe care îl primim prin ei de la bunul Dumnezeu în tot timpul vieţii noastre.
De aceea, mulţi dintre enoriaşii parohiei noastre au pornit spre Iaşi. Fiecare cum a putut, cât i-a permis timpul şi resursele financiare. Au stat o zi, o noapte sau mai multe în Iaşi, cele mai multe ore la rând sau la slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Dacă aş putea descrie pelerinajul din acest an de la Cuvioasa Parascheva aş spune că a fost unul al bucuriei şi al mângâierii. Un pelerinaj la care ne-a chemat Cuvioasa şi ne-a dăruit pace şin alinare. Ne-a făcut chiar să uităm durerile, tristeţile noastre, ne-a pus în suflete încredere, ne-a dat putere să mergem mai departe. Cred că toţi am avut parte de daruri de când am plecat din Bucureşti şi până ne-am întors.
Cuvioasa Parascheva ne-a luat de mână pe fiecare dintre noi încă de când ne‑am propus să ajungem la ea şi până ne‑am întors la casele noastre.
Apogeul acestor zile a fost întâlnirea cu Sfânta Parascheva la baldachinul ei. Parcă eram acasă, închinându-ne la cea grabnic ajutătoare şi caldă ocrotitoare a tuturor românilor. Nemaivorbind de Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ, care ne-a făcut să ne gândim la parohia Şerban Vodă şi enoriaşii ei. Am luat cu noi şi biserica noastră, rugându-ne şi pentru cei care au rămas în Bucureşti.
În ziua de pomenire a Cuvioasei Parascheva am participat la o liturghie la care au slujit 26 de ierarhi, dintre care 6 mitropoliţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas a rostit o frumoasă predică în care ne-a desluşit importanţa pelerinajului în viaţa credincioşilor.
Câteva fragmente din acest cuvânt ne vor face să înţelegem astfel călătoriile noastre la locurile sfinte.

❖ „Evanghelia ne arată adevăratul sens al pelerinajului şi al pelerinului. Pelerinajul este mai mult decât o acţiune legată de un loc anume. Are drept ţintă modulul creştin de vieţuire al omului în Biserică, felul în care fiecare dintre noi îl vede pe Dumnezeu şi felul în care Dumnezeu ne vede pe noi. Pelerinajul este legat de un mod de a fi pe care Dumnezeu Îl doreşte de la noi.
❖ Iisus Hristos ne descoperă dimensiunea esenţială a pelerinajului creştin. Locul este şi el important, după cum Ierusalimul era şi este important, dar ceea ce contează este mobilul şi conţinutul care se urmăreşte prin pelerinaj. Acestea au de-a face, cum putem înţelege din cuvintele Mântuitorului Hristos, cu trei dimensiuni: Duhul, Adevărul şi voia Tatălui. Accentul cade aşadar, nu pe pelerinajul în sine, ci pe temeiul şi fondul acestuia. Săvârşim noi, deci, un pelerinaj al duhului, al adevărului, al recunoaşterii şi urmării voinţei divine? Dacă da, atunci fiecare poate purta un anume loc de pelerinaj în interiorul său, câtă vreme trupul şi existenţa noastră întreagă se arată a fi temple ale Duhului Sfânt. Dar dacă urmărim locul şi forma exterioară a pelerinajului, la oricât de multă sfinţire am participa, ea nu lucrează în noi transformator. Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuieşte. Printr-un astfel de pelerinaj noi nu putem depăşi însuşirile, legăturile şi limitele noastre fireşti, neamul şi originea noastră, tradiţiile şi cultura specifică fiecărui neam.
❖ Adevăraţii pelerini sunt mai mult decât simpli călători la locurile sfinte, căutători ai cuvintelor sfinţilor sau cinstitori de icoane şi de sfinte moaşte. Adevăraţii pelerini nu sunt cei care ajung la autosuficienţă datorită sfinţeniei altora. Devenim adevăraţi pelerini atunci când ne străduim să lucrăm la propria noastră curăţire şi sfinţire a vieţii. Iar aceasta nu se împlineşte doar prin respectarea formelor exterioare creştine, ci mai ales prin trăirea unei comuniuni autentice cu Dumnezeu. Dacă inima noastră nu se odihneşte cu adevărat în chipul de închinare pe care Dumnezeu îl cere, nu ne folosim duhovniceşte. Suntem chemaţi, aşadar, să nu ne limităm doar la închinarea la sfintele moaşte şi sfintele icoane. Ci mai mult decât atât, viaţa bisericească, viaţa după Dumnezeu este autentică atunci când dă naştere credincioşilor transformaţi prin harul Învierii şi al Iubirii, pe calea Adevărului însuşi care este Hristos!
Fie ca şi noi să devenim, cu harul lui Dumnezeu şi prin mijlocirile Sfintei Parascheva, oameni înviaţi şi preschimbaţi în Duhul cel Sfânt spre marele pelerinaj al Împărăţiei lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” ✤

Maria Buleu

Apărut în Cuvântul care zidește, Nr. 43 / 23 octombrie 2022

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: