Se împlinesc 11 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Adrian Făgeţeanu, cunoscut duhovnic al Mănăstirii Antim din Bucureşti. Mic de statură, aprig uneori la vorbă, necruţător cu păcatul, avea un suflet mare în care încăpeau toţi fiii săi duhovniceşti şi rămânea încă mult loc pentru iubire şi smerenie.
Cei care l-au cunoscut, ştiu că părintele era absolut imprevizibil, punându-te pe tine să urmezi căi nebătătorite pentru a ajunge singur să preţuieşti şi să trăieşti total credinţa creştină. Pentru cei care doar au auzit de el, rămâne prin excelenţă un membru de seamă al mişcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. Viaţa sa este a unui om dedicat lui Dumnezeu, care din dragoste de oameni şi-a dorit mereu să‑i apere şi să-i ocrotească pe cei nevoiaşi. De aceea a şi urmat Facultatea de Drept. Spiritul de dreptate, dar şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere a adevărului l‑au îndreptat şi spre Facultatea de Filosofie. Dar alegerea sa cea mai importantă a fost călugăria. Căci a cunoscut viaţa, dar şi moartea, fiind de foarte multe ori aproape de ea sau chiar trecând pragul în lumea veşniciei!
Născut la Deleni lângă Cernăuţi, în anul 1912, în familia unui preot, Alexandru urmează liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, apoi Facultatea de Drept între anii 1931 şi 1937. Vine în ţară unde este avocat la Fălticeni şi Bacău, apoi un timp comisar la Fălticeni. De aici începe calvarul Părintelui, fiind prima oară închis în anul 1941 şi condamnat la 5 ani închisoare. Este eliberat mai devreme pentru a merge în linia întâi pe frontul de Est. Este rănit lângă Stalingrad. Întors în ţară, alege drumul mănăstirii şi se călugăreşte în anul 1943, la Putna. Va spune despre alegerea sa: «Eu, ca elev, ca student, duceam o viaţă de Heidelberg. Cântec, băutură, distracţie. Abia când am fost rănit de moarte pe front şi Dumnezeu mi-a salvat viaţa când era imposibil, adică niciun medic nu mai spunea că e posibil să mai trăiesc, toţi şi-au exprimat părerea, ca medici, că cel mult două ceasuri mai am de viaţă. Două ore… Şi Dumnezeu m-a salvat. În două ore, în loc să mor, eram dus de un avion la şase sute şi ceva de kilometri, la un spital militar. […] Şi atunci, aşa cum un om păcătos s-a gândit încă în avion, dacă Dumnezeu m-a salvat, să-mi închin şi eu viaţa la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu.»
Urmează Facultatea de Teologie între anii 1943-1947. Va mai avea parte încă de o arestare în anii 1945-1946. În 1947 vine la Bucureşti pentru a urma
cursurile Facultăţii de Filosofie. Atunci cunoaşte „Rugul Aprins” şi pe cei ce animă această mişcare, fiind apropiat de Sandu Tudor, pe care îl şi urmează în locurile în care acesta se retrage. Este primul arestat în 1958 din lotul Rugului Aprins. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, este eliberat în 1964. O perioadă extrem de grea, în care a fost bătut de multe ori pentru credinţa sa. Va fi însă un mărturisitor dârz, neînduplecat de nicio suferinţă. Va spune: „În închisoare m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Când simţi că toţi te urăsc, toţi te lovesc, toţi doresc distrugerea ta, doar atunci poţi preţui iubirea lui Dumnezeu. El niciodată nu te părăseşte.”
L-a slujit apoi pe Hristos în mai multe parohii şi mănăstiri din ţară. Mulţi ani a fost unul din duhovnicii Antimului, iar ultimii ani i-a trăit retras la Mănăstirea Lainici. Bolnav, în septembrie 2011 se afla la spitalul „Marius Nasta” din Bucureşti. Când ucenicii şi fiii săi duhovniceşti care i-au fost alături până în ultima clipă credeau că trecuse ce era mai greu, iată că pe 27 septembrie cel în mănăstirea căruia a adus la Domnul pe cei mai mulţi creştini, Sfântul Antim Ivireanul, l-a luat cu el lângă îngeri. La 1 octombrie, de Acoperământul Maicii Domnului, un sobor de arhierei şi preoţi, alături de mulţi din fiii săi duhovniceşti, îl prohodesc şi-l pun în groapă la Mănăstirea Lainici, la doar câţiva metri de mormântul Sfântului Irodion. Părintele Adrian Făgeţeanu a slujit în două mănăstiri isihaste, Antim şi Lainici, şi a sfârşit prin
a-şi avea locul de veci la picioarele ultimului sfânt al paisianismului, al neoisihasmului românesc, Cuviosul Irodion de la Lainici. ✤
Din învăţăturile Părintelui Adrian Făgeţeanu
❖ Chiar şi unii creştini mă întreabă care este rostul vieţii noastre. N‑avem
nici o îndoială. Mântuitorul a spus clar „Căutaţi împărăţia cerurilor”, adică
mântuirea.
❖ Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalţi se mântuiesc.
❖ Se vorbeşte de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregătirea lui
şcolară, nu are nici o putere dacă nu o primeşte de sus.
❖ Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveţi smerenie. Şi jertfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ţi pară rău şi să te împaci cu el.
❖ Dintre toţi duhovnicii mari şi buni care sunt aici, la Lainici, eu mă spovedesc la cel mai tânăr. O să mă întrebaţi de ce. Pentru că e singurul care nu-şi dă aere
Sursa: Cuvântul care zidește, Nr. 39 / 25 septembrie 2022