La Parohia Șerban Vodă au fost aduse din Sfântul Munte în vara anului 2026 patru icoane deosebit de frumoase, copii ale icoanelor făcătoare de minuni Maica Domnului Portărița (de la Mănăstirea Iviron), icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare „Glikofilusa” (de la Mănăstirea Filoteu), icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea „Gorgoepikoos” (de la Mănăstirea Dochiariu) și icoana Maicii Domnului „Axion Estin” de la Biserica Protaton, biserica centrala din capitala Sfântului Munte, Careia.
Maica Domnului „Glikofilusa” de la Biserica Șerban Vodă
După o perioadă de timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de la Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte indicându-i locul unde va găsi icoana Sa.
Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu este prăznuită pe 27 martie și în lunea din Săptămâna Luminată.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una dintre icoanele salvate în timpul perioadei iconoclaste și ajunse în mod minunat în Muntele Athos.
Inițial, icoana a aparținut unei femei evlavioase din Constantinopol, numită Victoria. Ea era soția senatorului Simeon. Victoria cinstea sfintele icoane, mai ales pe cele ale Maicii Domnului, în fața cărora se ruga în fiecare zi.
Soțul ei îl susținea pe împăratul Teofil Iconoclastul (829-842) în combaterea cinstirii sfintelor icoane. Din porunca împăratului, soldaţii cercetau casele oamenilor şi ardeau icoanele pe care le găseau.
Ajuns acasă, Simeon i-a zis soției sale să-i dea icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa), ca să o ardă.
Victoria a încercat să salveze icoana Maicii Domnului, ducând-o pe ascuns la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Imediat icoana s-a ridicat în picioare și a plutit deasupra valurilor.
După un timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte, indicându-i locul unde va găsi icoana ei.
După ce au scos icoana din mare și au așezat-o pe țărm, din acel loc a izvorât imediat apă dulce. Aceasta izvorăște și astăzi.
În fiecare an, în lunea din Săptămâna Luminată, Părinții de la Mănăstirea Filoteu merg în procesiune cu icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) până la izvorul de pe țărmul mării, în locul minunatei aflări.
Despre această icoană se spune că ar fi una dintre cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.
Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” aparține tipului iconografic „Glikofilusa”. Pruncul Hristos are fața lipită de a Maicii Sale, într-un gest de mare tandrețe. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pare a-L îmbrățișa mai bine decât în alte icoane, iar expresia ei este mult mai afectuoasă.
Icoana este așezată pe iconostas în partea stângă a Katholikonului (n.r. ‒ biserica principală/centrală) mănăstirii.
Minuni ale icoanei Maicii Domnului Glykofilousa
În timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie primirea de străini. Un bătrân cuvios, părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel, pentru că voi mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a spus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda sumanitencei cu proorocul Ilie şi altele. În cele din urmă, părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl necăjeau pe părintele Sava spunându-i:
– Făina s-a terminat. Ce vom face?
– Părinţilor, le spunea bătrânul, puţinul acela care a mai rămas să-l mâncăm împreună cu lumea, şi Maica Domnului nu ne va lăsa.
Rămăseseră numai douăzeci şi cinci de ocale de grâu în magazia mănăstirii şi de aceea părinţii au început să cârtească împotriva bătrânului Sava:
– Ei, părinte Sava, s-a terminat grâul. Ce facem acum?
Atunci evlaviosul şi credinciosul bătrânel le-a răspuns:
– Binecuvântaţilor, nu vă pierdeţi nădejdea în „Dulcea Sărutare” – icoana noastră. Măcinaţi şi aceste douăzeci şi cinci de ocale de grâu, faceţi pâine şi împărţiţi-o părinţilor şi mirenilor, iar Dumnezeu ca un Părinte bun se va îngriji de noi toţi.
Îndată ce au terminat pâinea, înainte chiar de a flămânzi, a venit în mănăstire un căpitan de vas de la Kavala şi a cerut lemn în schimbul grâului care îl avea. Văzând purtarea de grijă atât de grabnică a Maicii Domnului, care ca o mamă bună s-a îngrijit de copiii ei, părinţii au slăvit cu toţii pe Dumnezeu. Mai mult decât toţi, fireşte, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului, bătrânul Sava, care o mulţumea mereu prin viaţa lui cea sfântă.
După aceasta bătrânul le spunea părinţilor:
– Nu vă spuneam, binecuvântaţilor, că Maica Domnului nu ne va lăsa?
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi, Flori din Grădina Maicii Domnului, traducere din limba elenă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 142-143)
Pe când în Mănăstirea Filoteu se afla un paraclisier cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?”. Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.
După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice: „Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea sufletului tău.”
Acestea auzind, Ioanichie s-a trezit înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.
***
Altădată, venind un străin în mănăstire s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni, paraclisierul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.
După câteva ore, când paraclisierul a deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.
***
Odată, venind un închinător evlavios la mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”. Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind, au deschis poarta și recunoscând pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate,slăvea pe Preasfânta Fecioară. Apoi, mergând în biserică, s-a închinat la icoana Maicii Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până în ziua de azi, amintind de minunea făcută.
***
Un creștin din Enu cu numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filotheou a luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și, ducându-se acasă, a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.
(Monahul Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului, Chilia „Sfântului Mucenic Artemie”, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, pp. 127-130)
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare – Glykofilousa de la Mănăstirea Filotheu
O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii tale.
Ca şi cu o dulce sărutare cu darul tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.
Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca una ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca o milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.
Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.
Ceea ce ai primit în braţele tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.
Deschide hambarele darurilor tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-ți aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.
Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă sprijinitoare în necazuri, căci la tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.