Zilele acestea sfârșesc perioada de slujire ca paroh. Este un moment important pentru mine și pentru că se apropie această ultimă zi de activitate în instituția pe care am slujit-o cu devotament atâția ani, acesta este mesajul meu de rămas bun. Mă retrag la pensie demn și cu capul sus.
Mulţumesc lui Dumnezeu care m-a socotit credincios şi m-a pus să-l slujesc. Cred că m-a binecuvântat cu slujirea în folosul Bisericii şi a neamului meu: în părţile Muscelului 7 ani şi în parohia Şerban Vodă 33 de ani. 40 de ani de preoţie, în care m-am străduit să săvârşesc cele bune. Nu singur, bineînţeles, ci cu cei care m-au înconjurat şi care m-au slujit şi socot că am făcut tot ce am putut. Am fost sprijinit în această slujire de soţia mea, căreia îi mulţumesc într-un mod cu totul deosebit. De fapt şi ea şi-a împlinit chemarea alături de mine, căci nimic nu este întâmplător în viaţa preotului, totul este providenţial. Mi-a crescut în mod exemplar copiii şi nepoţii după rânduielile străbune, păstrate cu sfinţenie în familia noastră, lăsând societăţii copii bine pregătiţi, cu frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, chiar dacă nu întotdeauna au fost înţeleşi, dar de, sunt cruci şi cruci de purtat în această viaţă.
Mi-a fost dragă slujirea Bisericii şi a oamenilor, iar preoţia este cea mai teribilă durere şi cea mai profundă bucurie. Este sublimă, sfântă, înfricoşată şi plină de răspunderi pentru că este slujirea lui Hristos, iar frumuseţea ei vine de la Întemeietorul ei, „Dumnezeul cerului şi al pământului”, Cel care a rânduit aşezarea unor persoane alese ca mijlocitori între El şi oile Sale cele cuvântătoare. Este o demnitate mai mare decât a îngerilor, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin mâinile sale de ţărână se revarsă harul Duhului Sfânt, iată în ce mare cinste l-a pus Dumnezeu pe preot pentru a fi „lumină lumii şi sare pământului” (Matei 5, 13-14).
Citim în Scriptură „Vreme este să te naşti şi vreme este să mori”, vreme este să lucrezi şi, zic eu, şi vreme este şi să te pensionezi, să stai în linişte, să te ocupi de copii, de grădină, de sufletul tău, de scris, de lăsat o carte cu nume, cu experienţele tale duhovniceşti. Şi pensia este un dar de la Dumnezeu, la care nu se gândesc şi pe care nu o mai apucă mulţi, de aceea este important să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ai ajuns şi la pensie.
Am scris împreună pagini de eroism duhovnicesc, am făcut paşi pe nisipul veşniciei. Am călătorit mult împreună pe urmele sfinţilor şi am dat bună mărturie despre frumuseţea Ortodoxiei. Am cunoscut oameni de la care am învăţat multe. Pe mulţi dintre ei îi păstrez în suflet, chiar dacă unii dintre ei s-au mutat la cele veşnice.
Doresc să-mi cer iertare pentru toate greşelile de la începutul activităţii mele, de la mijloc şi de la final. Dacă voi fi rănit pe cineva în timpul activităţii mele pastorale, dacă voi fi jignit prin sfaturi sau îndemnuri, vă rog să mă iertaţi. Am căutat să găsesc pentru fiecare loc în inima mea, ca să putem fi împreună în raiul desfătării lui Dumnezeu. Am avut răbdare, uneori peste limitele mele, doar ca să nu pierd pe cineva. Cât am reuşit nu ştiu, Dumnezeu ştie, dar am simţit întotdeauna harul Său asupra mea şi n-am fost nepăsător, căci noi, preoţii, prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem, căci el, harul lui Dumnezeu, pe cele neputincioase le vindecă, pe cele cu lipsuri le împlineşte.
Mulţumesc colegilor preoţi din protopopiat, colegilor preoţi din biserică, Consiliului şi Comitetului Parohial. Las în grija urmaşilor mei o biserică vie, un cor de renume, Corala Dominus şi un ziar absolut necesar pentru buna desfăşurare a activităţii misionare, o adevărată pagină de istorie. De asemenea, las o grădiniţă de copii, o cantină socială, un cămin de bătrâni, o casă de oaspeţi, o capelă pictată după toate normele, având ca model bolta bisericii San Marco din Veneţia; o casă pentru asistenţă socială donată de doamna Zenovia, pământurile din Mangalia, de 5.000 mp, şi de la Munteni, Buzău, de 1 ha. Orice preot paroh are sarcina de a înmulţi averea Bisericii ca să poată desfăşura activitatea social-filantropică în instituţia pe care o conduce.
Las în Altar pace, fără de care biserica nu-şi poate desfăşura normal activitatea. Şi nu în ultimul rând las în grija preotului paroh pomelnicul ctitorilor.
Aş vrea să vă spun, iubiţii mei, că am decis să rămân sub autoritatea Bisericii şi să slujesc în mod limitat cu darurile pe care Dumnezeu mi le-a dăruit în măsura în care Biserica, conducerea ei, frăţietatea colegilor şi credincioşii au nevoie de mine.
Voi continua să slujesc oriunde voi fi chemat, atât timp cât viaţa mea personală nu se prăbuşeşte cu totul şi credinţa dreaptă nu se sminteşte. Mă simt în plină formă şi am în plan câteva activităţi minunate. Voi rămâne prezent în ziarul bisericii, slujitor prin cuvânt însufleţit, genunchii plecaţi în semn de smerenie şi închinare pentru neamul românesc.
Cu preţuire sinceră şi deosebită recunoştinţă vă închin o plecăciune profundă. ✤
Preot paroh Dinu Pompiliu
Video, 30.03.2025 / Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sf. Cuvios Ioan Scărarul: