CUVIOASA IRINA, EGUMENA MĂNĂSTIRII HRISOVALANT – Sfânta rugăciunii neîncetate

Între Cer și pământ, între Dumnezeu și oameni există sfinții. Pe pământ oamenii au fost creați să devină sfinți. În Vechiul Testament găsim: „Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Leviticul 11, 44). Iar Sfântul Apostol Petru întărește aceasta: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16). Și nu în ultimul rând, Mântuitorul ne chemă pe toți, în multe feluri, la desăvârșire, la sfințenie, spunând, de pildă, în Predica de pe Munte: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5, 48)

Sfinţii sunt oameni ca noi. Din toate stările sociale. Bătrâni sau tineri ori copii. Bărbaţi sau femei. Trăitori în monahism sau în lume. Căsătoriţi sau nu. Bogaţi sau săraci. Puternici sau slabi. Vedem că nimic nu ne opreşte pe fiecare să mergem pe drumul spre desăvârşire şi sfinţenie. Deşi drumul nu e uşor şi el se face doar în Hristos. În credinţă şi lepădare de sine. În iubire totală de Adevăr şi în încredinţare în mâna lui Dumnezeu. În smerenie şi voinţă.

Dumnezeu ne trimite îngerii pentru a ne ocroti şi ajuta. Dar ni-i pune foarte aproape pe sfinţi. Ei sunt la o rugăciune distanţă de noi. Aşteaptă doar să fie chemaţi.

Şi totuşi, de multe ori sfinţii fac primul pas spre noi. Ne ajută fără chiar să-i rugăm. Sau apar în viaţa noastră în chip minunat. Fără să ştim de ei, vin ei la noi sau mijlocesc pentru noi în momente critice.

Nu de puţine ori i-am descoperit în mod minunat pe sfinţi. I-am cunoscut în momente grele pentru mine. M-au călăuzit, m‑au adus la credinţa cea adevărată. M-au ajutat, m-au luminat, m-au întărit.

Nu întâmplător vi-i aduc număr de număr în paginile „Cuvântului care zideşte”. Apropiaţi-vă cu dragoste de fiecare dintre ei, faceţi-i prietenii voştri pe cât mai mulţi. Aduceţi-i în viaţa voastră în vreme de pace şi ei vă vor fi călăuze şi ajutor în vreme de război. Cu fiecare dintre ei înţelegem mai bine cum să urmăm lui Hristos, cum să trăim Evanghelia.

Viaţa Sfintei Irina de Hrisovalant

O sfântă puţin cunoscută la noi, Cuvioasa egumenă a Mănăstirii Hrisovolant din Constantinopol, Irina, a intrat în viaţa mea prin voinţa ei. Am primit, neaşteptat, acum două duminici un dar de la o mănăstire din Grecia care o are pe această Cuvioasă drept ocrotitoare şi un sfat pentru tulburarea pe care o aveam în suflet: să-i citesc Acatistul şi voi primi de fiecare dată mai multă pace.

Aşa am făcut. Teama mea s-a risipit de la prima citire a acatistului şi m-am simţit întărită şi cu pace în suflet (n.r. irini = pace în gr.). Nu m-am oprit aici. I-am cercetat viaţa, i-am citit minunile. Am căutat mănăstirile care o au ca ocrotitoare, icoanele în care ea apare şi „întâmplările” care o fac cunoscută şi cercetată de credincioşi. Aşa m-am îmbogăţit cu încă un sfânt…

Sf. Irina Hrisovalantou (28 iulie în Sinaxar) s-a născut în secolul al IX-lea în ţinutul Capadociei (Turcia de astăzi), într-o familie aristocrată, sora sa căsătorindu-se cu Bardas, fratele împărătesei Teodora a II‑a. După moartea împăratului Teofil, împărăteasa Teodora a restabilit ortodoxia şi a îndepărtat iconoclasmul impus de fostul conducător al imperiului. La împlinirea vârstei de 20 de ani a fiului său Mihail, împărăteasa Teodora a ordonat să-i găsească acestuia o soţie demnă de viitorul împărat. Tânăra Irina a fost una dintre cele alese de mesagerii curţii regale, ea acceptând cererea în căsătorie. Astfel, trimişii regali, împreună cu o parte a familiei Sfintei au pornit spre Constantinopol pentru nunta cea mare.

În drumul ei, Sfânta trece pe la Muntele Olimp, unde doreşte să-l viziteze pe pustnicul Ioanichie cel Mare (prăznuit la 4 noiembrie), pe care îl preţuia, şi să primească de la acesta binecuvântările lui. Pustnicul a văzut dinainte că Irina va veni la el, aşa că o aştepta. A întâmpinat‑o astfel: „Bine ai venit, Irina, slujitoarea Domnului. Mergi la Curtea Imperială cu bucurie pentru că obştea din Hrisovalant are nevoie de tine.”

Uimită de aceste cuvinte, Irina ajunge la Constantinopol, unde află că tânărul Mihail se căsătorise deja cu altcineva. Atunci a înţeles că drumul său în viaţă era altul, că alta era menirea ei, refuzând ulterioare propuneri de căsătorie cu oameni de rang înalt din Bizanţ şi stabilindu-se la Mănăstirea Hrisovalant.

Intrarea în monahism a Sfintei Irina

Ajunsă aici, Irina decide să-şi elibereze slugile şi să-şi doneze averea săracilor, intrând în comunitatea monahală cu o singură haină făcută din pânză de sac. S-a făcut în cel mai scurt timp iubită de celelalte maici, supunându-se regulilor mănăstirii şi conformându-se fără să dea înapoi nici în faţa celor mai dificile sau umilitoare sarcini. Îşi petrecea ziua în chilia ei citind Vieţile Sfinţilor, învăţând de la Sf. Arsenie rugăciunea lungă de toată noaptea. În nevoinţele şi rugăciunile sale îşi face duşman neînduplecat pe diavol. Rugăciunea neîncetată împreună cu semnul Sfintei Cruci erau armele de nebiruit în faţa duşmanului nevăzut. Aşa, cu multe rugăciuni şi lacrimi, în cele din urmă Sf. Irina şi-a recăpătat liniştea şi harul.

Sfânta Irina este aleasă stareţă a Mănăstirii Hrisovalant

Ajungând la o vârstă înaintată, maica stareţă a mănăstirii şi-a simţit sfârşitul aproape. Şi chemându-le pe măicuţe în chilia sa – Sfânta Irina nefiind prezentă – le vesteşte că o stareţă mai înţeleaptă decât ea, Irina, le va călăuzi după moarte sa. După plecarea stareţei la ceruri, măicuţele cer părerea şi aprobarea Patriarhului Metodie pentru numirea unei noi maici stareţe. Patriarhul, păstor cu darul înainte-vederii, le cercetează vrerea şi-i dă binecuvântarea Cuv. Irina pentru a fi stareţă.

Găsindu-se în faţa unor noi provocări, Sf. Irina Hrisovalantou cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea face faţă tuturor ispitelor pe care le va întâmpina. Primeşte, pentru nevoinţele sale, darul înainte vederii pentru a putea ajuta pe maicile mănăstirii în lupta cu încercările duhovniceşti dar şi pe credincioşii care căutau aici liniştea sufletească. Cercetată de mulţi credincioşi pentru sfat, smerenia sa devine din ce în ce mai profundă, mulţumind Domnului pentru toate.

Minuni din timpul vieţii

În ajunul marilor sărbători, Sf. Irina ieşea în curtea mănăstirii şi priveghia sub cerul înstelat. Într-una dintre aceste nopţi, o călugăriţă a surprins-o pe stareţă plutind deasupra pământului, complet cuprinsă de rugăciune. Şi nu numai atât, a rămas uimită observând că cei doi chiparoşi din curtea mănăstirii erau plecaţi la pământ ca şi când i‑ar fi adus un omagiu Sfintei Irina. Când a terminat rugăciunea, sfânta a binecuvântat copacii, iar aceştia s-au întors în poziţie verticală.

Călugăriţa a ieşit în curte şi în nopţile următoare ca să se încredinţeze că ceea ce a văzut nu este o nălucire. A legat câte o batistă de vârfurile celor doi copaci. În ziua următoare, toate maicile au văzut batistele legate în vârfurile copacilor. Le-a dezlegat uimirea monahia care o urmărise noapte de noapte pe stareţa Irina, mărturisind toate câte a văzut. Când Sf. Irina a aflat că maica a asistat la minune şi le-a povestit celorlalte surori din obşte, s-a întristat foarte. Le-a chemat pe maici şi le-a rugat să nu spună nimănui nimic despre aceasta până după moartea ei.

Merele din Rai

Sf. Irina avea o mare evlavie la Sf. Vasile cel Mare, originar şi el din Capadocia. Într‑un an, în ajunul prăznuirii lui, Sf. Irina a auzit o voce care i-a spus să-l primească pe marinarul care-i va bate la uşă în ziua următoare, să se bucure şi să mănânce fructele pe care i le va aduce acesta.

În timpul Utreniei, un marinar a venit la uşă şi a rămas în biserică până după Sf. Liturghie. El i-a spus sfintei că a venit de pe insula Patmos, cu o corabie. Când nava a ridicat ancora, el a observat un bătrân pe pontonul de pornire, strigând la ei să se oprească. În ciuda faptului că bătea un vânt bun, nava s-a oprit brusc. Apoi, bătrânul a mers pe apă şi a urcat în corabie. El a dat marinarului trei mere pentru Patriarhul Constantinopolului, „de la iubitul său Ioan Teologul”, după care i-a dăruit alte trei mere pentru stareţa Irina de la Mănăstirea Hrisovalant. Totodată, marinarul i-a transmis că „acest dar vine de la Ioan din Rai”. Cele trei mere erau minunate.

Cuv. Irina a postit timp de o săptămână, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăţi mici dintr-un măr în fiecare zi, fără să mai bea sau să mănânce altceva. În toată mănăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta şi Marea Joi, stareţa Irina a rugat maicile să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului, după care le-a dat bucăţele din al doilea măr. Călugăriţele au observat că mărul avea o dulceaţă neobişnuită şi au simţit că şi sufletele lor au fost hrănite.

Ştiind mai dinainte că va muri după ziua Sf. Pantelimon, sfânta s-a pregătit prin post cu o săptămână înainte. Ea a mâncat bucăţi mici din cel de-al treilea măr şi puţină apă. În această perioadă, mănăstirea a fost cuprinsă de un parfum nemaiîntâlnit şi toate neînţelegerile au dispărut.

Pe 28 iulie, Cuv. Irina a adormit în Domnul. Avea peste 100 ani când a murit, dar faţa ei era tânără şi frumoasă. La înmormântarea ei a venit mulţime mare de oameni, care au devenit părtaşi la multe minuni.

Azi sunt mai multe biserici şi mănăstiri ridicate în cinstea ei, dar şi multe icoane făcătoare de minuni. Un paraclis în cinstea Sf. Irina a fost ridicat pe Muntele Olimp, lângă Măn. Sf. Efrem Sirul, iar lângă el maicile au plantat o tuia, în amintirea chiparoşilor care s-au închinat sfintei. Fără ca nimeni să altoiască tuia, aceasta s-a transformat în măr fructifer, iar maicile împart aceste mere pelerinilor, ca fructe binecuvântate ale Sf. Irina. În unele parohii, se obişnuieşte ca în ziua prăznuirii Sf. Irina Hrisovalantou să se binecuvânteze mere, care mai apoi sunt împărţite credincioşilor.

În România, Sf. Irina este cinstită mai ales la Mănăstirea Sfântul Dionisie Exiguul (jud. Constanţa).

Sfânta face multe minuni şi azi. Este chemată în rugăciune de familiile care nu pot avea copii, dar şi atunci când cineva este grav bolnav.

O vindecare sau o altă minune nu este întâmplătoare. Ne bucurăm de ea, poate dăm slavă lui Dumnezeu şi mulţumim pe moment sfântului care ne-a ajutat, dar nu facem pasul următor. Considerăm că ni se „cuvine” darul. Că ne-am rugat – am făcut un efort! – şi am primit răspunsul de la Dumnezeu. Nu ne punem întrebarea: de ce am trecut prin această încercare? Ce n-am făcut? Ce trebuie să învăţ din această întâmplare? De ce m-a ajutat Dumnezeu prin acest sfânt ca să găsesc o fericită rezolvare? Ce vrea Dumnezeu să fac din acest moment – cum să-L ascult mai mult, cum să-L mărturisesc, cum să-i aduc pe cei din jurul meu la Dumnezeu? Puneţi-vă mereu aceste întrebări şi veţi primi toate răspunsurile de care aveţi nevoie în viaţă. Şi amintiţi-vă zilnic de sfinţi. Primiţi‑i în viaţa dumneavoastră. (Maria Buleu) ✤