Sf. Cuv. Ioan Scărarul, numit şi Sinaitul sau Scolasticul, a fost un cuvios monah care a trăit în secolele VI-VII (579-649) la mănăstirea de pe muntele Sinai, al cărei egumen a şi fost. Important Părinte duhovnicesc al Răsăritului, a lăsat posterităţii cunoscuta lucrare de spiritualitate „Scara dumnezeiescului urcuş” sau „Scara Raiului” (sau Leastviţa – după termenul slavonesc). Pomenirea sa se face la 30 martie şi în a 4-a Duminică din Postul Mare.
Sf. Ioan s-a născut în jurul anului 579 şi a adormit întru Domnul în anul 649. A intrat în Măn. Sf. Ecaterina din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, de aici şi numele de Scolasticul, educaţia însuşită
indicând provenienţa sa dintr‑o familie înstărită. Vreme de 19 ani, în mănăstire l-a avut ca povăţuitor pe Cuv. Martirie.
După moartea acestuia, Sf. Ioan s‑a retras într-un loc izolat, numit Thola, la 5 mile de mănăstire, unde a vieţuit în isihie ca sihastru vreme de 40 de ani.
Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primească a fi egumen al Măn. Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea „Scara”, la rugămintea egumenului Ioan al Măn. Rait, aflată la 60 de mile de Măn. Sinai. „Scara
dumnezeiescului urcuş” este alcătuită din 30 de Trepte (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească.
Importanţa „Scării” în spiritualitatea creştină este arătată şi de popularitatea acesteia în rândul credincioşilor, în Răsărit, căci nici o altă carte nu a fost atât de mult copiată şi tradusă, cu excepţia Sfintei Scripturi şi a cărţilor
de cult. Ea a fost lectura obişnuită de la trapeză sau din chiliile monahilor, dar fragmente din ea au fost introduse în cult, citindu-se la slujbe, îndeosebi în Postul Mare.
Influenţa „Scării” asupra spiritualităţii isihaste este evidentă. Scrierile isihaste folosesc „Scara” nu doar vorbind despre rugăciune (Cuvântul al 28-lea al Scării), ci preiau de la autorul acesteia o serie de concepte şi termeni plămădiţi de Sf. Ioan, vorbind despre
liniştire, pocăinţă, lacrimi etc. Călugărul, în smerenie şi pocăinţă, Îl caută pe Dumnezeu cu lacrimi pentru a trăi în şi pentru Dumnezeu. Aceasta este, practic, concluzia „Scării” Sf. Ioan, chintesenţă a literaturii duhovniceşti răsăritene.
Importanţa „Scării” în viaţa Cuv. Paisie de la Neamţ Încă de la începutul vieţuirii sale ca frate la Măn. Liubeci, de pe malul Niprului, Cuv. Paisie primeşte de la egumen „Scara” pentru a o citi cu luare aminte. Cartea a plăcut aşa de mult Sf.
Paisie încât el se hotărî ca pe timpul nopţii să o copieze pentru sine. Aşa se face că la plecarea sa din mănăstire izbutise să scrie mai mult de jumătate din lucrare.
Ca stareţ al Măn. Dragomirna, Secu şi Neamţ, Sf. Paisie introdusese ca regulă citirea din „Scara”, mai ales în serile Postului Crăciunului, fraţilor adunaţi în trapeza mănăstirii. Apoi, stareţul Paisie le tâlcuia cele citite. De asemenea,
„Scara” era recomandată, într-o scurtă listă de scrieri patristice ale unor părinţi dascăli ai isihasmului, de către Sf. Paisie tuturor călugărilor care voiesc să se îndeletnicească cu rugăciunea minţii. Nevoinţa Sf. Paisie de copiere a
acestei scrieri fundamentale pentru viaţa duhovnicească a tuturor creştinilor este continuată prin traducere „Scării” în limbile română şi slavonă. Însuşi Sf.Paisie s-a ostenit pentru a da o nouă traducere Leastviţei şi nu doar ucenicul
său, ieromonahul Macarie, care va da un text în 1782, după traducerea Sf. Paisie. Într-o scrisoare adresată unui ucenic notează: „Şi am tradus din nou cărţile acestor sfinţi: a Sf. Antonie cel Mare, a Sf. Ioan Scărarul (…).”
Prima traducere în limba română a „Scării”, făcută după un text grecesc, comparat cu anumite manuscrise slavone, a fost cea realizată de Mitropolitul Varlaam (1580-1657), pe când acesta era călugăr la Măn. Secu, în primii ani ai veacului al XVII-lea, înainte de
1618.
Unul din biografii cei mai însemnaţi ai Sf. Paisie Velicikovski a fost, în secolul trecut, protos. Serghie Cetferikov. Acesta îl citează pe profesorul A.I. Iaţimirschi care confima că din o mie de manuscrise care se păstrau în biblioteca Măn. Neamţ, scrise în mai
multe limbi, „276 de manuscrise sunt de pe vremea stareţului Paisie şi mai bine de patruzeci din ele sunt scrise de mâna stareţului” , printre care şi „Scara” Sf. Ioan.
Toate cuvintele duhovniceşti şi scrisorile Sf. Cuv. Paisie citează abundent din „Scara” Sf. Ioan, arătând astfel importanţa acestei scrieri patristice în spiritualitatea isihastă, scriere pe care Cuv. Paisie s-a străduit să o traducă după textele greceşti din
Athos.
Scara în Postul Mare Părintele Dinu ne lămureşte folosul învăţăturilor Sf. Ioan Scărarul în timpul acestui Post: «Sf. Ioan Scărarul este acela care în secolul al VI-lea adună în minunata sa lucrare „Scara” o sinteză de spiritualitate ortodoxă, lăsând Bisericii
o normă duhovnicească atât pentru călugări, cât şi pentru mireni.
Din lucrarea „Scara”, învăţăm că prin smerenie şi iubire putem ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Iar la vârful Scării ne aşteaptă El, aşa cum i-a aşteptat pe marii sfinţi ai Bisericii pe care i-a aşezat în Raiul gândit de Dumnezeu şi lăsat nouă de la întemeierea
lumii. Lucrarea Sf. Ioan Scărarul face parte din cultura română, fiind tradusă din cele mai vechi timpuri şi dă spiritualităţii ortodoxe româneşti o frumuseţe aparte.
Mai sunt trei săptămâni până la Paşti. Ne învaţă Sf. Cuv. Ioan Scărarul ca în perioada rămasă să lucrăm duhovniceşte pe această scară a virtuţilor. Să ne mărturisim păcatele, să căutăm să înlocuim patimile cu virtuţi, să îmbrăcăm haina smereniei şi să nu uităm
niciodată că Dumnezeu este iubire: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16) şi că nu ne putem apropia de El decât prin iubire.» ✤