Am subliniat ani de-a rândul prezența tainică a Maicii Domnului în biserica noastră și mai ales am simțit ocrotirea ei în momentele importante ale vieții bisericii. Iată că de data aceasta în 8 septembrie 2018 Maica Domnului ne-a copleșit din nou cu purtarea de grijă și cu prezența ei ocrotitoare

Cu câteva luni în urmă, o persoană discretă şi-a arătat intenţia de a dona bisericii noastre o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa (cea nefăcută de mână omenească). Iar această intenţie a fost dusă la îndeplinire cu succes, căci după ce a fost pictată în Sfântul Munte de monahul Veniamin, icoana a fost sfinţită de un sobor de preoţi în Sfântul Munte şi pusă spre cinstire în biserica noastră cu ocazia praznicului Maicii Domnului.
publicat în 08.09.2018