Galerie Foto/Video • Joia Mare (Denia celor 12 Evanghelii)
Galerie Foto/Video • Joia Mare (Denia celor 12 Evanghelii) Read More »
Anul acesta se implinesc 250 de ani de cand, la data de 14 iulie 1774, cinstitele moaste ale Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi au venit in capitala tarii noastre. Pentru a marca acest moment, pentru prima data, se organizeaza procesiuni cu racla care adaposteste cinstitele lui moaste prin Bucuresti, prin Ilfov si prin
E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape, Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale, să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale. Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă, cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă, nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată să mă
Cu dragoste și râvnă duhovnicească să intrăm în Postul Sfintelor Paști Read More »
Joi, 14 martie 2024, părintele paroh Dinu Pompiliu împlinește 66 de ani. O viață plină – cât alții ar fi trăit în trei vieți – dar care a fost pusă în primul rând în slujba lui Dumnezeu și apoi în slujba oamenilor. Cu autentică discreție și veridică smerenie, niciodată nu va spune „am făcut –
La mulți ani, Părintelui Dinu Pompiliu! Read More »
Copiii parohiei Șerban – Vodă, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae