E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.
Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.
Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.
Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.
Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.
(E vremea postului, de Traian Dorz)
În această seară ne cerem iertare unii de la alţii, punem smerenia şi dragostea la temelia Sfântului Post şi intrăm în acea perioadă a anului liturgic care este cea mai frumoasă, mai bogată şi mai plină de făgăduinţa mântuirii: perioada pregătitoare pentru primirea Darului Învierii. Slujbe, cântări, rânduieli deosebite, dar mai ales post, înfrânare şi rugăciune.
Începând de luni, credincioşii ortodocşi nu mai consumă alimente de origine animală şi încep o perioadă de renunţare şi sobrietate care va culmina cu frumuseţea sărbătorii Învierii Domnului.
Postul Păresimilor sau Postul de 40 de zile
Postul Mare este o imitare a postului aspru pe care Mântuitorul l-a ţinut în Pustia Carantaniei înainte de a-şi începe propovăduirea.
Postul de 40 de zile este simbolul unei călătorii spirituale spre înnoire: potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea; evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană şi până în Ţara Sfântă.
Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru. Astfel, Postul Mare are aproape 50 de zile. Postul Paştilor este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, de aceea, în popor e numit în general Postul Mare sau Postul prin excelenţă.
În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sf. Irineu, ale lui Tertulian, ale Sf. Dionisie al Alexandriei ş.a., unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, Săptămâna Sfintelor Patimi, nu era integrată în postul Păresimilor, ci se socotea aparte. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi.
Postul reface comuniunea cu Dumnezeu
Prima zi a Postului Mare este pusă imediat după Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Omul a căzut din comuniunea cu Dumnezeu prin consumarea fructului interzis, al cunoştinţei rupte de Dumnezeu. Astfel, călcarea poruncii divine, care a adus despărţirea omului de Făcătorul lui, s-a făcut prin mâncare. De aceea, practica postirii este menită a reface această comuniune şi starea de rai – dar nu doar prin abstinenţa de la mâncare. Postul de mâncare trebuie însoţit cu tăierea voii proprii, care este tot un exerciţiu de înfrânare şi examenul pe care Adam nu l-a trecut.
Pomenirea celor adormiţi
Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morţilor. Şi aceştia sunt însetaţi de Dumnezeu şi îşi doresc refacerea comuniunii cu El, dar nu pot să se roage, să postească sau să facă fapte bune. Toate acestea se pot face cât suntem încă în trup, deci în viaţă, şi voinţa noastră este activă şi se poate manifesta. De aceea, cei adormiţi au nevoie de ajutorul nostru: să facem noi faptele bune în locul lor – milostenia (pomana), rugăciunea pentru ei şi postul, pe care îl ţinem în această perioadă.
În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile) la mănăstiri şi biserici. Grâul de sărindar este sfinţit în fiecare sâmbătă din post, iar cu el se pregăteşte coliva din Sâmbăta lui Lazăr.
Ultima pomenire a morţilor din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Slujbe în Postul Sfintelor Paşti
Prima slujbă a Postului este Vecernia Iertării din după-amiaza duminicii Lăsatului de sec de brânză, în care toţi, preoţi şi credincioşi, îşi cer iertare pentru a începe postul în pace. Tot acum se schimbă veşmintele şi acoperămintele, din culori luminoase în culori de doliu (de regulă negre, dar şi mov). Pentru prima oară în acest post se citeşte rugăciunea Sf. Efrem Sirul, însoţită de metanii.
În acest post se slujesc toate cele trei liturghii ortodoxe: de luni până vineri, din săptămâna a doua – Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite; sâmbăta – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur; în primele cinci duminici din Post şi în Joia Mare – Liturghia Sf. Vasile cel Mare; în duminica Floriilor – Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Zile aliturgice (în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie): luni şi marţi la începutul Postului Mare; Vinerea Mare.
De luni până joi, în prima săptămână, la Slujba Pavecerniţei se citeşte Canonul cel Mare, al Sf. Andrei Criteanul.
Deniile au loc în săptămâna a cincea, miercuri se citeşte integral Canonul cel Mare, iar vineri – Acatistul Bunei Vestiri. Deniile din Săptămâna Pătimirilor se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, până vineri seara, inclusiv.
În acest Post se înmulţesc citirile din Sfânta Scriptură, iar cântările devin mai sobre şi mai triste.
Cum se posteşte
După învăţătura ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai şi se posteşte până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.
În vechime, postul Păresimilor era mult mai aspru decât se ţine azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până la Ceasul al nouălea din zi, spre seară, în afară de sâmbete şi duminici, care erau exceptate de la ajunare.
Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se posteşte astfel:
❖ în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
❖ în Săptămâna Pătimirilor, în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi în ultimele două zile – vineri şi sâmbătă, la fel;
❖ miercuri, în Săptămâna Pătimirilor, se ajunează până seara, după săvârşirea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
❖ în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
❖ la praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.
Această postire aspră este accesibilă în mănăstiri dar şi celor mai râvnitori şi plini de dragoste creştini. Pe de o parte, cei mai mulţi credincioşi încearcă să nu consume în această perioadă produse animale şi să ţină tot postul aşa cum pot ei. Pe de altă parte, există persoanae cu REALE probleme de sănătate sau copii, care sunt în creştere, ori gravide. Pentru aceştia, Biserica, în înţelepciunea ei, a exceptat de la postire copiii şi bolnavii. Ştiind că discernământul şi dreapta socoteală caracterizează viaţa bunilor creştini, este necesar să adaptăm rigorile postului la necesităţile, sănătatea şi puterea fiecăruia. Dreapta socoteală ţine şi de a ne hrăni cu bucate sănătoase, gătite corect şi care neapărat să nu neglijeze afecţiunile pe care le avem.
Dar ceea ce contează cu adevărat este să punem început bun postului, să ne hotărâm să ţinem TOT POSTUL, nu să ne facem reguli proprii privind postirea – trei zile, o săptămână la început şi la sfârşit sau miercurile şi vinerile de peste săptămână – ci să postim cum putem noi mai bine, orice problemă avem în acest sens să o mărturisim imediat duhovnicului şi acesta ne va da sfatul cel mai înţelept.
Dacă totuşi ne este IMPOSIBIL cu adevărat să ţinem postul sau dacă el este unul foarte lejer – după slăbiciunile noastre – putem însă să facem din Postul Mare o perioadă binecuvântată de creştere duhovnicească. Căci ne este la îndemână să ne rugăm mai mult, să venim la toate slujbele din această perioadă; să ne îndreptăm atenţia asupra păcatelor şi patimilor noastre, curăţindu-ne în baia Sfintei Taine a Spovedaniei. Apoi să citim mai des Sfânta Scriptură şi cărţi duhovniceşti, să facem fapte de milostenie. Să închidem în această perioada reţelele sociale, să petrecem foarte puţin timp spre deloc în faţa device-urilor care ne aruncă din nou şi din nou în grija, răutatea şi uşurătatea lumii. Din care, desigur, facem parte şi noi. Dar cel mai important este ca să ne legăm cu toate ancorele de Hristos, trăind cât mai mult în comuniune cu Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţii.
Avem nevoie ca de aer să restabilim comuniunea cu Dumnezeu, căci nimic din ce facem în această perioadă nu rămâne fără un ecou din partea lui Dumnezeu. Şi atunci primim pace, putere, bucurie, sănătate. Daruri trupeşti şi spirituale. Acestea din urmă nu se cumpără cu nimic, ci vin atunci când ne întoarcem cu toată fiinţa noastră spre Dumnezeu şi spre Biserică.
Nu pierdeţi acest post, căci Dumnezeu ne aşterne în drumul nostru numeroase prilejuri de a ne întoarce, ca fiul risipitor, în braţele Sale iubitoare. Lăsaţi, cât vă este cu putinţă, cele ale lumii, şi găsiţi bucuria întâlnirii cu Hristos. Dar aceasta nu se face ca simpli spectatori şi presupune din partea noastră o jertfă, o luptă şi o căutare permanentă.
Iar când ne este greu, duhovnicul este lângă noi. Să ne sfătuiască, să ne ajute. Dar numai când setea noastră de Dumnezeu va depăşi toate grijile, temerile şi preocupările noastre materiale, numai atunci vom vedea faţa Sa şi vom înţelege cât din viaţa noastră am pierdut până acum, nealergând cu toate puterea sufletului nostru la Hristos. În această lume un singur dar al lui Dumnezeu se termină şi nu mai poate fi niciodată recuperat: timpul. Timpul mântuirii noastre.
Aşadar, cu bucurie mare să începem acest post, abandonându-ne total dragostei lui Dumnezeu şi neciopârţiind acest Post după închipuirea sau slăbiciunea noastră. Căci la capătului lui ne aşteaptă Hristos cel Înviat cu daruri prin care pregustăm veşnicia cea bună. În care vom auzi: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34) ✤ (Maria Buleu, teolog)
IERTARE ŞI POST BINECUVÂNTAT!