Menu
descoperă

2024

Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov vor ajunge în biserica noastră, preț de câteva ore, duminică 14 aprilie 2024

Anul acesta se implinesc 250 de ani de cand, la data de 14 iulie 1774, cinstitele moaste ale Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi au venit in capitala tarii noastre. Pentru a marca acest moment, pentru prima data, se organizeaza procesiuni cu racla care adaposteste cinstitele lui moaste prin Bucuresti, prin Ilfov si prin

Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov vor ajunge în biserica noastră, preț de câteva ore, duminică 14 aprilie 2024 Read More »

Cu dragoste și râvnă duhovnicească să intrăm în Postul Sfintelor Paști

E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape, Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale, să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale. Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă, cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă, nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată să mă

Cu dragoste și râvnă duhovnicească să intrăm în Postul Sfintelor Paști Read More »

Actualizare: Fotografii din Pelerinajul în Țara Sfântă (6-12 mai 2024)

  PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ • 06 – 12 mai 2024 7 zile/ 6 nopți 06 – 12 mai 2024 GRUP PR. POMPILIU DINU Ziua I – luni, 06 mai: Întâlnire pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) – plecări internaţionale (sala de aşteptare) la ora 07:30, cursa ELAL LY0574. Decolare ora 10:45, sosire pe Aeroportul Ben Gurion

Actualizare: Fotografii din Pelerinajul în Țara Sfântă (6-12 mai 2024) Read More »

Scroll to Top