În perioada 10-12 septembrie 2025, Parohia Șerban Vodă, prin Agenția de Pelerinaj „Basilica Travel” a Patriarhiei Române, a organizat un pelerinaj în Bucovina. Planificarea pelerinajului, dar și conducerea grupului pe traseu au fost făcute de către părintele Vlad-Alexandru Mîndru. Ne-a însoțit în acest pelerinaj și părintele Ioan Emil Gheorghe cu familia.
Tradiţia pelerinajelor în ţară şi în străinătate a început în Parohia Şerban Vodă cu aproximativ trei decenii în urmă. Datorită lor, viaţa multor enoriaşi s-a schimbat, iar parohia a devenit o familie. Pelerinajul care realmente ne-a făcut cuvântul Evangheliei viu în inimile şi vieţile noastre cu siguranţă a fost cel din Israel, din anul 2000, pe care l-am înfăptuit alături de părintele Dinu. Ne-am întors cu siguranţă cu pace şi bucurie în suflet, cu dor de biserică şi slujbele ei, pe scurt cu Dumnezeu în suflet. Săptămâni de-a rândul am purtat lumina şi bucuria cu noi, tânjind apoi ani întregi să revenim în locul unde „L-am gustat pe Dumnezeu şi am văzut că este bun”.
Ceea ce a fost cu totul deosebit, a fost faptul că toţi am simţit acelaşi lucru, Dumnezeu ne-a atins sufletele aproape în aceeaşi măsură, iar noi am cunoscut acest lucru prin frăţietatea care ne-a unit pe toţi. Am rămas până azi prieteni, iar fiecare dintre noi se află permanent într-un pelerinaj către Dumnezeu.
Revenind acasă, mulţi au dorit ca „toată viaţa noastră să o dăm lui Hristos”, să trăim în Hristos fiece clipă, să ne rânduim viaţa după El, după învăţătura Lui, „să căutăm mai întâi
împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Şi asta însemna să ne schimbăm lăuntric. Exemplul cel mai grăitor a fost al vrednicului de pomenire părinte Constantin Tomescu, care la vârsta pensionării a decis să urmeze cursurile facultăţii de teologie şi să fie hirotonit, adăugându-se astfel multor generaţii de preoţi din neamul său.
Pelerinajul este o sete de Dumnezeu, este o căutare a întâlnirii cu El, căci omul poartă în sine încă de la plecarea din Rai a protopărinţilor noştri Adam şi Eva un gol existenţial provocat de pierdere frumuseţilor Raiului dar mai ales de rupere legăturii Tată-fiu, adică a legăturii dintre Dumnezeu şi om. Şi aşa călătorim prin viaţă cu dorul de veşnicie, pe care de multe ori îl umplem cu palide bucurii şi plăceri lumeşti, căci mintea şi sufletul nostru nu pot vedea mai departe de aceste limite.
Într-un pelerinaj călătorim, paradoxal, singuri dar şi împreună cu ceilalţi. Aşa cum este şi în biserică. Fiecare purtăm în sufletele noastre un drum spre Dumnezeu, dar împreună, precum Luca şi Cleopa, descoperim darurile lui Dumnezeu. Aşa cum împreună ne rugăm, unii pentru alţii, aşa cum împreună ne bucurăm când toţi ne împărtăşim prin Cuvântul şi mai ales Trupul lui Hristos.
De aceea, un pelerinaj ne schimbă pe toţi, dacă Îl căutăm în primul rând pe Dumnezeu în această călătorie. Dacă lăsăm haina turistului acasă şi îmbrăcăm „pelerina”, acel veşmânt care ne ocroteşte de vicisitudinile călătoriei, dar care ne ocroteşte şi ne defineşte ca şi călători pe urmele lui Dumnezeu.
Cum îi deosebim pe turişti de pelerini? Turistul caută frumuseţi ale ochiului, frumuseţi culturale, iar pelerinul nu este mulţumit doar cu acestea. Lui nu-i este destul să-şi bucure doar mintea, privirea, ci doreşte cu precădere să-şi hrănească sufletul. El pleacă în călătorie pentru a-şi spori credinţa, pentru a-şi intensifica rugăciunea, pentru a-şi clarifica îndoielile, căutând înaintea splendorilor naturale, arhitecturale şi culturale, pe cele spirituale, dar şi întărirea nădejdii de mântuire prin rugăciuni intense, prin conştientizarea păcatelor şi prin lacrimi de pocăinţă pentru iertarea lor.
De asemenea, pelerinul caută în călătoria lui duhovnicească locuri sfinte, sfinte moaşte, sfinte icoane, care să-l întărească, să-i tămăduiască suferinţele sau să-l ajute în necazurile
sau încercările pe care le are. Iar turistul devine pelerin atunci când simte că Domnul i-a devenit tovarăş de drum.
Aşadar am pornit vineri, 10 octombrie 2025, într-un pelerinaj având fiecare aşteptările şi dorinţele noastre. Un drum început cu rugăciune în grup, fiecare apoi înnodând singur firul rugăciunii către Dumnezeu şi cu împreună-rugătorii noştri, sfinţii. Deşi ploaia şi cerul noros ne-a însoţit, pe parcurs am avut parte de frumuseţile naturale ale ţării noastre, de culorile toamnei care ne-au încălzit sufletul. Nu de puţine ori soarele ne-a zâmbit, cerul şi-a descoperit culoarea lui, iar norii, parcă de vată de zahăr în unele locuri, au plutit aproape de noi în lumina caldă a unei după-amieze liniştite.
Ne-am îmbogăţit cu multe informaţii despre mănăstiri, istoria şi vieţuitorii sfinţi ai lor, am aflat multe lucruri inedite şi de folos, spuse simplu, concis, pe înţelesul tuturor. Şi asta pentru că părintele Vlad Mîndru a adunat în timp multe cunoştinţe, pe care acum doar le-a organizat în expuneri neplictistoare. Ceea ce a adus un plus de frumuseţe, dar şi de valoare culturală, a fost poezia strecurată mai în orice ocazie: poezia martirilor închisorilor, dar şi a poeţilor mai cunoscuţi şi mai puţini cunoscuţi ai românilor.
Dintre mănăstirile pe care le-am vizitat, prima a fost Izvorul Mureşului, o oază de frumuseţe şi de românism. M-am bucurat să calc din nou pragul acestei aşezări monahale, căci acum vreo 6-7 ani am descoperit cu uimire un locaş plin de căldură duhovnicească, deşi aflat într-un loc aproape de polul frigului din ţara noastră. Ctitorie a PS Ioan Selejean (1994-2014), episcopul de atunci al Covasnei şi Harghitei, azi mitropolit al Banatului, a fost prima mănăstire ortodoxă construită în aceste locuri. A creat un spaţiu arhitectonic deosebit, totul fiind plănuit şi lucrat până la cele mai fine detalii. Corpul de chilii este înveşmântat cu o frescă care ne pune în faţă sfinţii români, dar şi istoria noastră. Zecile de moaşte din biserică ne-au îndemnat la rugăciune, iar atelierul de pictură pe care l-am vizitat în treacăt ne-au permis să vedem pe viu munca monahiilor.
Apoi ne-am îndulcit cu priveliştea nepământeană a Cheilor Bicazului, ajungând, pe înserat, la Măn. Varatic. Loc de care mă simt legată şi care are o istorie biseculară, în care viaţa monahală a fost puternică şi a odrăslit mulţi sfinţi: Sf. Cuv. Iosif de la Văratic (16 august), Mucenicul isihast al Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ, Sf. Gheorghe Pelerinul (17 august), cel care şi-a dorit ca trupul său să odihnească veşnic la Măn. Varatic, şi sfintele a căror proclamare oficială va avea loc la anul: Schimonahia Olimpiada, ctitora Măn. Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sf. Cuv. Olimpiada de la Văratic, Schimonahia Nazaria, prima stareţă a Măn. Varatic (1697-1814), cu titulatura de Sf. Cuv. Nazaria de la Văratic şi Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sf. Cuv. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, toate trei cu cinstire în data de 17 august. Aşadar, cinci sfinţi într-o mănăstire, lucru rar în România, care vor fi cinstiţi în datele de 16 şi 17 august, împreună cu hramul bisericii principale a Măn. Varatic, Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Într-un anume fel, există nişte puncte comune între Biserica Şerban Vodă şi Măn. Varatic, prin hramuri şi spiritul isihast al vieţii duhovniceşti.
Apoi, sâmbătă, 11 octombrie 2025, am vizitat o altă mănăstire, la fel de dragă şi apropiată nouă, celor de la Parohia Şerban Vodă, Măn. Neamţ, în care a vieţuit în ultimii 15 ani ai vieţii sale Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ, stăreţind peste 1000 de călugări din Măn. Neamţ şi Secu. Această mănăstire ne-a dăruit şi nouă fragmente din moaştele Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ –al treilea hram al Bisericii Şerban Vodă – dar şi ale Sfântului Necunoscut.
O frumoasă zi de toamnă, cu soarele încălzind natura, dar şi sufletele noastre, în care am ajuns la Măn. Sihăstria (Neamţului), aflată pe o veche vatră sihăstrească din secolul al XVII-lea. Doi mari sfinţi, de curând canonizaţi, Sfinţii Cuvioşi Cleopa şi Paisie de la Sihăstria, care au fost faruri ale ortodoxiei mai ales în anii comunismului ateu, dar şi în ultimul deceniu al secolului XX. Am vizitat chiliile celor doi sfinţi. Acolo, un ieromonah ne-a miruit şi binecuvântat. Când eram chiar în faţa lui, m-a întrebat de unde suntem. I-am răspuns că suntem din Bucureşti, iar el a insistat: de la ce biserică? I-am răspuns simplu: de la Şerban Vodă. Replica părintelui a fost: A, din centru! Nu, zic, din partea de sud a Bucureştilor. Ştiu eu, mi-a răspuns, că sunteţi toată ziua la Trinitas! Să dea Dumnezeu să fim în „centrul” duhovnicesc al Bucureştilor, al credinţei mari şi ziditoare de suflet!
Am mers apoi în cimitirul mănăstirii, închinându-ne la mormintele Sfinţilor Cleopa şi Paisie, dar şi la acel al marelui egumen Ioanichie Moroi, al stareţului Victorin Oanele sau al inegalabilului arhimandrit Ioanichie Bălan, pe care am nădejdea că Biserica Ortodoxă Română cândva îl va canoniza pentru lucrarea sa misionară atât de specială pe care a făcut-o.
Apoi am ajuns la raclele Sfinţilor Cleopa şi Paisie, aflate în biserica nouă cu hramul Sfintei Cuv. Teodora de la Sihla, biserică în care doresc din tot sufletul ca într-o zi să se întoarcă măcar o părticică din moaştele cuvioasei, deşi nimeni nu ştie unde se află acum acestea. De altfel, biserica a fost înălţată şi i s-a dăruit acest hram ca să fie casă a moaştelor sfintei.
La vestitele mănăstiri Voroneţ şi Suceviţa am avut parte de un regal duhovnicesc, căci părintele Vlad ne-a dezvăluit tainele teologice ale frescelor, dar şi ale meşteşugului pictării acestora. Sâmbătă seară am ajuns la Măn. Sihăstria Putnei, a cărei primă atestare documentară datează din anul 1466 şi care are trei sfinţi, Sile, Paisie şi Natan (16 mai), la ai căror moaşte ne-am închinat. Două biserici, una veche, refăcută din ruine, şi una nouă, adăugată în ultimele decenii, adună mulţi credincioşi, mai ales în duminici şi sărbători.
Dar Măn. Putna a fost cea care a împlinit acest pelerinaj, pentru că este o vatră de românism în care istoria Moldovei este aproape pipăibilă. Sf. Voievod Ştefan cel Mare, Sf. Cuv.
Daniil Sihastru sau Sf. Ier. Iacob Putneanu, doar câteva nume de sfinţi care au legătură cu această mănăstire sau au mormântul aici. Slujba de priveghere de sâmbătă noaptea, dar şi Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie de a doua zi, toate într-o linişte şi aşezare deosebite, ne-au umplut sufletele de sfinţenie şi pace şi ne-au înălţat. La Sfânta Liturghie au slujit 17 preoţi, în frunte cu stareţul Putnei, Arhimadritul Melchisedec Velnic, şi trei diaconi.
Am întâlnit în acest pelerinaj oameni noi, pe mulţi i-am simţit, prin liniştea şi discreţia lor, pelerini în adevăratul sens al cuvântului, căutători de Dumnezeu, pe alţii, la început de drum. Mulţumim părintelui Vlad pentru grija pe care a avut-o cu noi şi cred cu tărie că pelerinajul nu s-a sfârşit. El începe pentru fiecare din noi abia de la sosirea acasă, căci urcăm acum primele trepte ale Scării virtuţilor.
Şi da, am fost tot timpul în gând cu Sf. Gheorghe Pelerinul, un mirean care a călătorit cu rugăciunea, care a fost avvă pentru mulţi monahi de la Bistriţa, Neamţ şi Sihăstria, dintre care cel mai cunoscut este Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei. ✤
Maria Buleu