Trei zile speciale de hramul de toamnă al Parohiei Șerban Vodă

După cum bine știm, anul 2022 este declarat în Patriarhia Romana drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Hramul din acest an al Sfântului Paisie de la Neamț poartă o încărcătură și o  importanță deosebite, pentru că se împlinesc  300 de ani de la nașterea sa.

Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la data de 15 noiembrie.

Viața Cuviosului Paisie de la Neamț

S-a născut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luând hotărârea de a se călugări, ajunge la mănăstirile Liubetki și Medvedevski. Nemulțumit de viața de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul său, Alexie, decide să plece în Țările Române.

Ajuns în Țara Românească viețuiește în schiturile Dălhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cârnu. Îi cunoaște pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Cârnu și alți părinți cu viață aleasă. Citește în continuare „Trei zile speciale de hramul de toamnă al Parohiei Șerban Vodă”

de Anders Noren.

SUS ↑