Părintele Paisie Olaru, bunul duhovnic care ne aşteaptă pe toţi la poarta Raiului

Părintele Paisie Olaru este propus pentru a fi canonizat în 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Marți, 18 octombrie 2022, s-au împlinit 32 de ani de la înveșnicirea unui mare rugător și duhovnic.

S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, primind la botez numele de Petru. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, le-au dat o educaţie creştină şi duhovnicească celor cinci copii ai lor. După şcoala primară, Petru a luptat în Primul Război Mondial. Iar în anul 1921 a intrat în obştea Schitului Cozancea (jud. Botoşani), în 9 iunie 1922 fiind tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.
După câţiva ani de ascultare, trăieşte ca sihastru timp de aproape trei decenii în pădurea din vecinătatea schitului. Aici îşi formează câţiva ucenici aleşi, printre care şi viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie şi toţi fraţii acestuia. Este hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot în 4 aprilie 1947, când este numit egumen al Schitului Cozancea, pe care îl conduce doar un an, înainte să
se retragă la Mănăstirea Sihăstria Neamţului ca duhovnic. Între anii 1949 şi 1953 va fi duhovnicul Mănăstirii Slatina (jud. Suceava), în perioada în care stareţ era Arhim. Cleopa Ilie. În primăvara anului 1954 revine la Mănăstirea Sihăstria, unde a fost, până la plecarea la Domnul, duhovnicul obştii şi a mii de credincioşi din toată ţara.
Între anii 1972 şi 1984 se nevoieşte la Schitul Sihla, aproape de peştera Sfintei Cuvioase Teodora, după care se întoarce în obştea de la Sihăstria Neamţului. În anul 1986 îşi fracturează piciorul drept şi rămâne imobilizat la pat până la sfârşitul său pământesc. Mai apoi, cataracta l-a făcut să-şi piardă vederea.

Pleacă la Domnul în 18 octombrie 1990.
Ucenicii de chilie l-au întrebat odată: „Ce cuvânt de învăţătură ne lăsaţi ca testament, pentru a merge pe calea mântuirii?” La care Părintele Paisie Olaru a răspuns: „Să facem şi noi ceea ce învăţăm pe alţii, şi tot ce facem în viaţă să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul aproapelui, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei.” El le ura ucenicilor să ajungă doar la Poarta Raiului. „Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai”, a explicat el cândva.
Şi iarăşi spunea: «Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu‑l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate
mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ţi dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: „Iartă-mă, dragul meu, că te‑am supărat”. Şi când ai zis „iartă-mă”, a ieşit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Şi când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit… nu mai rămâne nimica scris.” Citește în continuare „Părintele Paisie Olaru, bunul duhovnic care ne aşteaptă pe toţi la poarta Raiului”

de Anders Noren.

SUS ↑