Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Contribuția Reginei Maria la făurirea visului unitar românesc (publicat în 14.02.2018)

A vorbi despre Marea Unire înseamnă, în primul rând, a reflecta la dragostea şi binefacerile lui Dumnezeu revărsate peste acest popor. Fapta cea mare de acum un secol stă astăzi în faţa ochilor noştri ca o amintire ce ne încălzeşte şi ne bucură sufletele, căci a intrat deja în tradiţia noastră istorică, dar şi în trăirea de cuget a tuturor românilor, ca în fiecare an să ne amintim de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 ca de un eveniment în care ne regăsim unitatea de credinţă şi de neam.

Marea şi veşnica Unire a tuturor românilor are adânci rezonanţe în întreaga noastră fiinţă, pentru că sărbătorirea acestui eveniment ne aminteşte de jertfa supremă a celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial, pentru ca visul României Mari să devină realitate. Făurirea statului naţional unitar român, la sfârşitul anului 1918, a fost rezultatul incontestabil al vitejiei ostaşilor noştri, la care s-a adăugat neobosita stăruinţă a întregului popor, a clasei politice şi, nu în ultimul rând, al Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

După doi ani de neutralitate, România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. În august 1916, Regele Ferdinand convoacă la Cotroceni Consiliul de Coroană prin care se stabileşte ca România să declare război Austro-Ungariei.

Intrarea României în război a fost certitudinea că venise timpul ca ţara să lupte pentru îndeplinirea idealului naţional. Fără să ştie cât de greu va fi cu adevărat acest război, ostaşii şi conducătorii români şi-au lăsat sufletele călăuzite de credinţă şi plini de curaj s-au avântat în lupta a cărei miză uriaşă era Marea Unire.

Scriitorul Ion Agârbiceanu descrie într-un mod impresionant zbuciumul ţării noastre de-a lungul vremurilor trecute, reuşind să surprindă atât de bine esenţa sufletului românesc, felul nostru, al românilor, de a ne arăta lumii: „Ce mică, ce puţină, ce plăpândă te arătai, Patria mea, locuită între împărăţii fără hotare! De câte ori nu s-a cutremurat de spaimă sufletul în strămoşii noştri şi în noi că te vor strivi uriaşii de lângă tine şi cât de mic, de neînsemnat, ai părut prin veacuri, şi tu, neamul meu viteaz. Cei mulţi, cei mari şi puternici din preajma ta se făceau că nici nu ştiu că eşti şi tu pe lume, puternicii din depărtări nu-ţi ştiau nici de nume. Şi totuşi tu ai rămas neclintită în cuibul tău de piatră. Uriaşii de lângă tine nu te-au putut strivi, nici aşa de mari nu au putut sa crească lângă tine încât să nu mai vezi soarele.

Când s-a rupt catapeteazma lumii şi s-a pornit prăpădul războiului, cei mulţi, cei crezuţi tari şi-au zis: «să înghiţim pământul românesc şi numele neamului lui să-l ştergem de pe lume. Numai cei mari şi puternici au dreptul să trăiască». Tu le-ai simţit gândul lor şi din trecutul viforos ştiai că cei puternici niciodată nu ţi-au fost prieteni. Şi mult ai stat în cumpănă până să te hotărăşti să porneşti la război pe fii tăi, în vreme ce mulţi te batjocoreau că eşti nehotărâtă. Că tu ştiai ce te aşteaptă, singură ştiai adevărul. Şi nu te-ai putut hotărî să faci altfel decât cum ai lucrat prin veacuri: ai prins arma să te aperi, ca într-atâtea primejdii de moarte ce te-au ameninţat în trecut. Cu litere de pară şi de sânge ţi-ai scris viitorul. Ai biruit când nimeni nu mai aştepta biruinţa ta, căci nu mai cuteza să o aştepte. Acum însă cununa biruinţei nimeni nu ţi-o mai poate fura, de frumuseţea sufletului tău e plină grădina omenirii”. Citește în continuare „Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Contribuția Reginei Maria la făurirea visului unitar românesc (publicat în 14.02.2018)”

de Anders Noren.

SUS ↑