Părintele Paisie Olaru, bunul duhovnic care ne aşteaptă pe toţi la poarta Raiului

Părintele Paisie Olaru este propus pentru a fi canonizat în 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Marți, 18 octombrie 2022, s-au împlinit 32 de ani de la înveșnicirea unui mare rugător și duhovnic.

S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, primind la botez numele de Petru. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, le-au dat o educaţie creştină şi duhovnicească celor cinci copii ai lor. După şcoala primară, Petru a luptat în Primul Război Mondial. Iar în anul 1921 a intrat în obştea Schitului Cozancea (jud. Botoşani), în 9 iunie 1922 fiind tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.
După câţiva ani de ascultare, trăieşte ca sihastru timp de aproape trei decenii în pădurea din vecinătatea schitului. Aici îşi formează câţiva ucenici aleşi, printre care şi viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie şi toţi fraţii acestuia. Este hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot în 4 aprilie 1947, când este numit egumen al Schitului Cozancea, pe care îl conduce doar un an, înainte să
se retragă la Mănăstirea Sihăstria Neamţului ca duhovnic. Între anii 1949 şi 1953 va fi duhovnicul Mănăstirii Slatina (jud. Suceava), în perioada în care stareţ era Arhim. Cleopa Ilie. În primăvara anului 1954 revine la Mănăstirea Sihăstria, unde a fost, până la plecarea la Domnul, duhovnicul obştii şi a mii de credincioşi din toată ţara.
Între anii 1972 şi 1984 se nevoieşte la Schitul Sihla, aproape de peştera Sfintei Cuvioase Teodora, după care se întoarce în obştea de la Sihăstria Neamţului. În anul 1986 îşi fracturează piciorul drept şi rămâne imobilizat la pat până la sfârşitul său pământesc. Mai apoi, cataracta l-a făcut să-şi piardă vederea.

Pleacă la Domnul în 18 octombrie 1990.
Ucenicii de chilie l-au întrebat odată: „Ce cuvânt de învăţătură ne lăsaţi ca testament, pentru a merge pe calea mântuirii?” La care Părintele Paisie Olaru a răspuns: „Să facem şi noi ceea ce învăţăm pe alţii, şi tot ce facem în viaţă să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul aproapelui, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei.” El le ura ucenicilor să ajungă doar la Poarta Raiului. „Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai”, a explicat el cândva.
Şi iarăşi spunea: «Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu‑l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate
mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ţi dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: „Iartă-mă, dragul meu, că te‑am supărat”. Şi când ai zis „iartă-mă”, a ieşit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Şi când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit… nu mai rămâne nimica scris.” Citește în continuare „Părintele Paisie Olaru, bunul duhovnic care ne aşteaptă pe toţi la poarta Raiului”

Părintele Paisie Olaru, 21 de ani de la naşterea sa în Ceruri

Părintele Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. Născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, a făcut parte dintr-o familie cu cinci copii, fiind mezinul familiei. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.

În anul 1921, Petru intră în viaţa monahală la Schitul Cozancea şi-şi schimbă numele în Paisie. În anul 1943 este hirotonit diacon, iar în 1947, preot. A fost un timp egumen la schitul de metanie, ca mai apoi să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, unde devine duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972-1985 se nevoieşte ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viaţă, bolnav, se întoarce în chilia sa de la Sihastria. Trece la cele veşnice în noaptea de 18 octombrie 1990.
La Spovedanie nu era prea aspru la canoane, căci ţinea cont de aşezarea sufletească a fiecăruia şi era blând cu toţi, precum spunea Sfântul Efrem Sirul: „Chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii”. Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui a câştigat multe
mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alţii.

Amintiri despre Avva Paisie
✤ Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic şi prieten al părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde întreaga viaţă închinată lui Dumnezeu şi oamenilor: „Aşa era
Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu‑i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.

❖ Părintele Victorin Oanele, stareţul
Mănăstirii Sihăstria, descris şi el, în chip minunat, viaţa şi nevoinţele părintelui Paisie: „La despărţire, părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: «Să ne întâlnim la uşa raiului!». Unii dintre ucenici îl întrebau: «Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?». Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: «Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greul! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă…» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea, în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Buneivestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, «acoperământ şi grabnică ajutătoare»“.
„Din aceste scurte întâlniri cu părintele Paisie, multe suflete s-au liniştit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulţi călugări şi credincioşi s-au luminat văzând blândeţea,
liniştea, smerenia şi înţelepciunea părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină şi lacrimile ajungeau până în inimile oamenilor“, spunea arhimandritul Victorin Oanele.

❖ Arhimandritul Ioanichie Bălan spunea despre sfinţia sa: „cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatică cu care pătrundea sufletul şi conştiinţa credincioşilor. Apoi, mila şi iubirea profundă cu care primea pe toţi, şi smerenia unită cu blândeţea prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă, transformând radical pe cei care veneau la el cu credinţă. Toate aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-au făcut cunoscut în toată ţara şi l-au învrednicit să aibă un mare număr de fii duhovniceşti, mireni şi călugări de toate vârstele şi stările sufleteşti, fiind considerat duhovnicul cel mai căutat şi cu cei mai mulţi fii sufleteşti din ţara noastră în ultimele decenii…”.

❖ După 40 de zile de la adormirea părintelui Paisie, ucenicul său a aţipit şi l-a văzut în vis pe acesta plângând. Ucenicul, întristat, i-a sărutat crucea şi mâna şi l-a întrebat: «De ce plângi,
părinte Paisie? Te doare ceva?». Iar el i-a răspuns: «Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Şi dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic…. Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu? Luaţi seama că tare este scump raiul şi tare este greu de ajuns la rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii
mei».” ✤

Aparut in 2021-10-17-Cuvântul care zidește Nr. 42

de Anders Noren.

SUS ↑