Biserica

Șerban VodĂ

Rugăm pe Sfânta Cuvioasă Parascheva să ne ierte …


Constat cu durere că din nou suntem loviți și cineva parcă urmărește în mod voit închiderea Bisericii… Cu câteva zile în urmă am votat, fără să-i pese cuiva de gravele urmări epidemiologice ale acestei ieșiri la vot. Mă întreb de ce Biserica este pusă mereu la colţ? De ce sunt aţintiţi mereu ochi bănuitori asupra credincioşilor? Știm cu toții că la biserică vin oamenii cei mai corecți, mai curați și mai cuminți, care nu numai că păstrează distanța, dar își păstrează şi demnitatea. Ei ştiind bine că în biserică omul stă în fața lui Dumnezeu.
Iată deci că acum, în această lună în care suntem chemați să ne cinstim Sfinții, care sunt prietenii lui Dumnezeu, din nou ni se interzice practicarea cultului divin public. Sunt măsuri care afectează relația noastră personală cu Dumnezeu și cu Sfinții.
De aceea nu putem sta nepăsători! Astăzi ni se interzice să ne apropiem de sfinți, mâine poate de biserici, poimâine, sau mai devreme, vom fi cipați. Este un plan diabolic, care ne pune pe gânduri.
Lăsați bisericile deschise! Lăsați-ne măcar liberi!
Nu pot să-mi închipui cum vom trece peste aceste mâhniri și ce măsuri ni se mai pregătesc… Poate și de Crăciun și de Paști vom fi din nou închişi.
Părintele Dinu – Gânduri în pandemie

Urma ca în acest număr al „Cuvântului care zidește” să vă punem la suflet, așa cum v-am obișnuit de 10 ani de când redactăm acest ziar, viața Sfintei Cuvioase Parascheva, peregrinările moaștelor ei și măcar una dintre minunile pe care Cuvioasa, cu multă generozitate, le-a făcut în acest neam.

Dar, din păcate, anul acesta pelerinajul de ziua Cuvioasei este interzis. Iar ceea ce o să apară în aceste pagini este scris cu durere în suflet, vecină cu lacrimile și cu sentimentul că eu, împreună cu toți fiii Bisericii, trebuie să luăm atitudine și să facem ceva. Chiar dacă ni se interzice să mai ajungem la racla Cuvioasei și în Iași. Din păcate, dacă nu ai buletin de Iași nu poți să te închini la Sfintele Moaște. Căci autoritățile au hotărât acum câteva zile, bazându-se pe numărul zilnic din ce în ce mai mare de teste Covid pozitive și pe „sufocarea” spitalelor Covid și a secțiilor ATI aferente, că trebuie să restricționeze anumite activități. Printre acestea, accesul la sărbătorile religioase, în speță vizându-se deocamdată Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Aceasta înseamnă că numai locuitorii localității respective pot participa la aceste sărbători, pot intra în biserică, se pot închina la Sfintele moaște.

De noaptea minții! În câteva fraze spuse de reprezentanții autorităților există o mulțime de încălcări ale drepturilor constituționale și fundamentale ale omului. Constituția României este grav încălcată. Ca să nu mai vorbim de discriminarea care ni se face. Din punct de vedere științific nu ne demonstrează nimeni, cu dovezi, că bisericile și adunările religioase au reprezentat focare de infecție. Sute de focare însă au fost în spitale, așezăminte de bătrâni, copii, persoane cu dizabilități, în instituții publice și în firme. Nimeni nu vorbește de deschiderea școlilor și de organizarea alegerilor, ambele evenimente având loc în septembrie. Primul având loc ca să ni se demonstreze că nu este nici un pericol să organizăm atât de doritele alegeri, pentru unii. Dar urmarea a fost creșterea vertiginoasă a cifrelor de pozitivare la testul PCR. Cele 2 evenimente au făcut să crească alarmant numărul de pozitivi și să se blocheze practic spitalele și DSP-urile, de altfel prost organizate, după cum s-a văzut. Este inadmisibil să spui că nu ai spitale, că nu ai paturi ATI în condițiile în care multe spitale și secții din țara asta, rezervate altor afecțiuni decât Covid, sunt goale sau insuficient folosite pentru tratarea altor boli. Se pare însă că noi nu știm să gestionăm această boală decât închizându-i pe oameni în case și punând lacătul pe economie, educație ș.a. De aici, în lanț, prăbușirea economiei, falimentarea afacerilor, șomajul, sărăcirea abruptă a unei părți foarte mari din populație.

Ni s-a explicat însă de către mai-marii zilei că nu deschiderea școlilor și nici campania electorală, nici măcar ziua alegerilor, în care am văzut cozi consistente la secțiile de votare, nu au reprezentat motive pentru creștere gradului de transmitere a coronavirusului. Ni s-a spus că secțiile de votare nu au reprezentat focare de contaminare. În condițiile în care chiar și cei cu probleme de sănătate vizibil asemănătoare Covid-ului au intrat în secții și au votat. Poate chiar au stat alături de ceilalți cetățeni la coadă! Dar nu au fost „focare” la alegeri. Atunci cum poți veni să-mi spui că adunările religioase, slujbele de la biserică, pelerinajele sunt „focare”? Nu seamănă aceste limitări și restricții, total discriminatorii, cu acelea din timpul stării de urgență? Am văzut atunci cum s-au isterizat reprezentanții unor ONG-uri, apoi ale unor partide care nu puteau să doarmă de grija față de sănătatea populației, și ne-au amenințat cu pericolul imens ce venea de la Sfânta Lumină sau de la pachețelul cu Paști… Ni s-a mai atras atenția să ne închidem toți în casă de Sfintele Paști, să nu cumva să ieșim din case sau chiar să primim Sfânta Lumină căci „vom avea pe urmă înmormântări”. Cifrele însă nu le-au confirmat amenințările, inclusiv pe cele ale unui doctor din Timișoara care ne aștepta la spital cu … lumânări.

Din nou se întâmplă același lucru. Cu alte cuvinte și în alt context. Dar atacul este același: la credință și Biserică. Cu dedicație cea Ortodoxă. Îmi asum în întregime această declarație, pe care o pot demonstra cu numeroase dovezi.

Și ajungem azi să ni se interzică să ne închinăm la moaștele Cuvioasei Parascheva. Pe cine deranjează Cuvioasa, pe cine deranjează pelerinajele creștin-ortodoxe? Nu pe aceiași care duc o luptă de ani de zile împotriva Bisericii, clerului, credincioșilor și chiar a dogmelor, Sfinților și lui Dumnezeu? Nu uitați că o manipulare fără precedent de acum exact doi ani a făcut ca Referendumul Normalității, al Familiei firești să fie deturnat de la adevărata sa semnificație, una chiar înalt morală și spirituală. În mod fals a fost atribuit Referendumul nostru „peeseedee-ului”, lupta împotriva lui „dragnia” transformându-se de fapt în lupta împotriva lui Dumnezeu, a planului și ordinii Sale. Să nu uităm că de fapt atunci i-am întors spatele lui Dumnezeu… Să nu credeți că Dumnezeu se lasă batjocorit. Ne-a lăsat pe mâna noastră la doar doi ani de la acel moment.

Dar oare noi creștinii, măcar cei care venim la biserică, ne-am făcut atunci datoria, am făcut tot ce depindea de noi ca să le arătăm adevărul celorlalți, ca să preîntâmpinăm această cădere morală și duhovnicească? Unora le-a fost rușine să-și spună clar și răspicat opinia în fața celorlalți. Altora li se poate imputa lipsa de informare sau evitarea dialogului cu ceilalți. Și această moleșeală creștinească i-a făcut și pe unii preoți să nu-și apere de fapt adevărul credinței și puritatea dogmei. Considerând referendumul în mod eronat o problemă „politică”. Nu! În primul rând era una de moralitate creștină, în al doilea rând una socială, cetățenească. Clerul are aceleași drepturi cetățenești ca și semenii săi, deci nimănui nu-i este interzis să dezbată aceste subiecte.

După acea durere imensă de acum doi ani, am înțeles cât de mare este manipularea în această țară și cât de obtuzi suntem în fața adevărului, căci nu mai acceptăm nici un fel de argumente decente și puternice. Azi ni se servește o altă încercare. Aceea de a-i părăsi și pe Sfinții noștri. Căci, nu-i așa, acolo la coadă la Cuvioasa sau pe drum – mai ales – transmitem sau primim Covidul. Nu la metrou, unde ne înghesuim zilnic, nu la școală unde copiii noștri stau împreună cel puțin 3-4 ore, nu la supermarket sau în piață, nu în zecile de ore de la muncă în care stăm alături de colegii noștri, nu la votare sau în orele în care, copiii și tinerii noștri, plecând de la școală, stau împreună timp îndelungat, de multe ori fără mască… Și exemplele, în oglindă sunt zeci, poate sute.

Întrebarea esențială este: noi ce facem? Ne lăsăm și de data aceasta să ne fie batjocorită credința noastră, Biserica, Sfinții și Dumnezeul nostru? Păi, iarăși spun mulți, nu avem ce face. Cei din afara Bisericii vin cu aceeași placă din starea de urgență: ne putem închina oriunde, ne putem ruga în casele noastre. Încet, încet Biserica trebuie să fie eliminată. Supără pe mulți, e învechită și retrogradă. Cu aceeași retorică tirania bolșevică ne-a îndoctrinat și voia să-L elimine pe Dumnezeu din viața Cetății. Se pare că am uitat greșelile și ororile trecutului. Un fost conducător al României dădea ordin în iunie 1987 să fie demolată biserica Sfânta Vineri Herasca, una dintre cele mai frumoase biserici ale Capitalei. Istoria acestei biserici începe prin secolul al XIII-lea. Era renumită prin prezența în acest lăcaș a icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva, denumită în popor SFÂNTA VINERI, la care veneau să se roage credincioși din locuri îndepărtate. Când această biserică a fost dărâmată, mulți oameni plângeau, se rugau, stăteau în genunchi și, cu lumânări în mâini, implorau pe cei care dărâmau biserica să se oprească. N-a mai rămas nimic din ea… Oamenii adunau cărămizile și le duceau acasă ca pe niște relicve sfinte. Am primit și eu de la o rudă o bucată de cărămidă, pe care o mai am și azi. Când Ceaușescu a căzut și apoi a fost omorât, foarte mulți spuneau că Sfânta Vineri – Cuvioasa Parascheva nu a trecut cu vederea dărâmarea bisericii ei… Mai avem timp să învățăm din istorie.

Azi vrem să dărâmăm din sufletele oamenilor credința. Să ucidem Sfinții și pe Dumnezeu din mintea lor. Mai ales din mintea ortodocșilor. Să nu vi se pară prea dure sau departe de realitate aceste cuvinte. Spațiul nu-mi permite să vă dau argumente. Poate o vom face în alte numere.

Puțini vor ajunge anul acesta la Iași. Este, cred, pentru prima dată în istoria Moldovei, când credincioșii sunt împiedicați să se închine la Cuvioasa Parascheva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar Cuvioasa a răspuns de atâtea ori. Nu stați nepăsători, nu lăsați ca Sfinții noștri să fie batjocoriți. La Iași, în fața Catedralei Mitropolitane, s-au adunat VINERI, 9 octombrie 2020, șase-șapte sute de oameni pentru a protesta împotriva discriminării ce se face cetățenilor României cărora li se interzice să se închine la Cuvioasa Parascheva, ba chiar să și vină în oraș. S-au organizat în județele limitrofe filtre care să-i împiedice pe eventualii pelerini să vină la Iași! Pe ce criterii îi oprești pe unii și le dai voie altora? Sau nu le dai la nici unii. Numai autocarele cu șparangheliști au avut liber în perioada restricțiilor din starea de urgență! Cum poți să limitezi libera circulație a cetățenilor unei țări fără o reglementare legală constituțională?

PF Patriarh Daniel a atenționat: „Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.” Iar Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, plin de durere, adresa un cuvânt de întărire tuturor credincioșilor și clerului: Pe preoți îi îndemn să slujească zilnic Sfânta Liturghie în această perioadă. În bisericile de parohie și mănăstiri să se săvârșească slujba Paraclisului și Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Psaltirea, mare izvor de mângâiere în vreme de încercare, să fie hrană sufletească pentru tot creștinul, mai ales în miez de noapte. Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie precedată și urmată de câteva zile de post, dacă se poate, ajunare până la apusul soarelui din partea celor sănătoși, precum și de multe fapte de milostenie. Totul pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte”…

Și se cuvine să luăm atitudine, zic eu. Să nu ne facem vinovați de tăcere. În fața lui Dumnezeu și a Cuvioasei.

Maria Buleu

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr.41/11.10.2020

Cărți despre viața și minunile Sfintei Cuvioase Parascheva (în format PDF). Puteți să le descărcați gratuit în perioada 8-15 ectombrie 2020 la următoarea adresă:

https://edituradoxologia.ro/biblioteca-pelerinului-2020

Viaţa Cuvioasei Parascheva şi peregrinările moaştelor sale

Viaţa celei mai iubite sfinte din ţara noastră, peregrinările ei prin locuri atât de îndepărtate de patria ei, iar apoi periplul moaştelor ei prin diferite ţări până să ajungă la Iaşi ne uimesc şi ne încântă ori de câte ori le citim sau le recitim. Sfânta Parascheva, de loc din Epivata (azi Boiados în Turcia), nu departe de Constantinopol, se naşte pe la 1020 în familia unui dregător înstărit. Rămâne în casa părinţilor săi până la 18 ani, dovedindu-se a fi bună, milostivă şi cu adâncă credinţă în Dumnezeu. Asemenea fratelui ei mai mare, Eftimie, alege să-L urmeze pe Hristos şi pleacă la mănăstire.

Părăseşte în ascuns casa părinţilor săi, ajungând mai întâi la o mănăstire din împrejurimile Constantinopolului, apoi pleacă în Pont la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde este tunsă în monahism. Stă aici cinci ani.

Pleacă apoi în Ţara Sfântă, se închină la Sfântului Mormânt şi se retrage în pustia Iordanului, vieţuind alţi cinci ani în neîncetată rugăciune şi pocăinţă. Primind înştiinţare de sus să se întoarcă pe meleagurile natale, de unde Domnul îi va cere sufletul, porneşte cu bucurie spre Epivata. Acolo, până la sfârşitul vieţii ei, va sta pe lângă biserică, necunoscută de locuitorii Epivatei, care nu-şi mai aminteau de ea. La 14 octombrie 1050, la vârsta de numai 30 de ani, Parascheva îşi va sfârşi călătoria pământească, în care fusese plină de iubire faţă de Dumnezeu şi de milă faţă de oameni. Drept recunoştinţă, locuitorii Epivatei o înmormântează creştineşte undeva în apropierea mării.

La mulţi ani după moartea sfintei, locuitorii Epivatei găsesc pe ţărm cadavrul unui marinar mort de ciumă, pe care îl îngroapă foarte aproape de mormântul Sfintei Parascheva. În aceea noapte, atât groparul Gheorghe, cât şi o femeie, Eftimia, au un vis în care apare o împărăteasă pe tron şi un înger care îi mustră că au trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva. Împărăteasa le spune să scoată moaştele ei şi să le pună într-un loc deosebit. Şi le dezvăluie faptul că ea s-a născut în Epivata.
Trupul Cuvioasei este dezgropat, moaştele ei sunt aduse în procesiune în Biserica Sfinților Apostoli din Epivata, unde stau 200 de ani, timp în care cei care se rugau la moaştele ei primesc tămăduire şi uşurare în necazurile lor. Vestea despre minunile sale ajunge departe, iar Patriarhia din Constantinopol constatând sfinţenia ei, o va canoniza.

La Târnovo, noua capitală a Imperiului vlaho-bulgar întemeiat de neamul Asăneştilor şi sediul Patriarhiei înfiinţată de Asăneşti, Ioan Asan al II-lea aduce în 1235 moaştele Sf. Parascheva, arătându-i toată cinstea cuvenită. După 160 ani, moaştele vor poposi puţină vreme la Vidin, pentru că turcii lui Baiazid cuceriseră Imperiul şi capitala Târnovo.

De aici, pentru a le proteja de turci, bulgarii le dau sârbilor. Vor sta la Belgrad până în 1521, când trupele lui Soliman intră victorioase în oraş şi, printre altele, iau şi moaştele Cuvioasei, pe care le duc la Istanbul. Peste 120 de ani, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi strămutate definitiv la Iaşi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

În 1641, domnitorul moldovean Vasile Lupu (1634-1653) plăteşte enormele datorii ale Patriarhiei Ecumenice către stăpânirea otomană, iar Patriarhia, în semn de recunoştinţă, dăruieşte domnitorului moaştele Cuvioasei. Acestea au fost însoţite în drumul spre Moldova şi de trei ierarhi greci, exarhi ai scaunului ecumenic.

La Iaşi racla a fost întâmpinată de domnitorul Vasile Lupu şi familia sa, de mitropolitul Varlaam, de episcopi, egumeni de mănăstiri, alături de un mare sobor de preoţi şi o mulţime de credincioşi. La 13 iunie 1641 racla este depusă în biserica Sfinţii Trei Ierarhi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, bijuterie arhitectonică recent terminată.

În anul 1888, în timpul lucrărilor de refacere a bisericii, moaştele sunt vremelnic mutate într-o clădire învecinată bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, în care funcţiona la acea vreme seminarul teologic. La data de 26 decembrie, după o slujbă de seară, la căpătâiul raclei rămâne, din neatenţia paracliserului, o lumânare aprinsă. Aceasta declanşează un incendiu în care iau foc multe din lucrurile aflate în acea încăpere, înclusiv racla de argint a Sfintei se topeşte. Dar, ca de atâtea ori, Sfânta face o minune, şi, deşi jarul se afla deasupra moaştelor, acestea nu iau foc, nici măcar veşmintele originale cu sigiliul domnitorului Vasile Lupu nu sunt distruse, ci doar abia atinse de suflarea focului. În urma acestui eveniment, Mitropolitul Iosif Naniescu, mută moaştele în Catedrala Mitropolitană pentru a fi mai bine supravegheate.

De la aducerea moaştelor la Iaşi în 1641 şi până astăzi nenumărate minuni a făcut Sfânta în mijlocul poporului român.

Racla cu moaştele Cuvioasei nu a părăsit Iaşiul decât în anul 1944, când ruşii ameninţau cu bombardamente şi cu intrarea în ţară. Sfintele moaşte sunt scoase şi duse în sudul României împreună cu obiecte de patrimoniu şi de tezaur. Astfel, la 10 aprilie 1944, sub escortă militară, moaştele Cuvioasei sunt aduse la Mănăstirea Samurcăşeşti – Ciorogârla, aflată la 18 kilometri de Bucureşti. Acest exil se încheie la 27 octombrie 1944, când moaştele sunt aduse cu mare alai, în procesiune aleasă la Bucureşti şi aşezate la Catedrala Patriarhală. O imensă mulţime va aştepta convoiul, iar Bucureştiul va răsuna de dangătul clopoteler tuturor bisericilor din Capitală, după o lungă perioadă de restricţii de război, pentru a chema pe credincioşi la rugăciune. Deşi iniţial se stabilise că moaştele vor sta doar opt zile în Bucureşti pentru a se închina credincioşii bucureşteni şi refugiaţii, convoiul de la raclă nu s-a micşorat timp de trei săptămâni! La 13 noiembrie 1944, Cuvioasa pleacă din Bucureşti, întorcându-se în Moldova. Peste tot, sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi o întâmpină cu dangăt de clopot şi flori în mâini. Ajungând la Iaşi, racla nu va mai părăsi Catedrala decât în anul 1947, când, fiind o secetă cumplită în Moldova, autorităţile bisericeşti hotărăsc să ducă racla în procesiune în părţile cele mai afectate ale Moldovei. Rugăciunile fierbinţi ale celor nevoiaşi au găsit răspuns la Cuvioasa Parascheva şi astfel ploile au început să curgă, credincioşii fiind martori ai multor minuni imediat după trecerea procesiunii.

Generalizarea în ţara noastră a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.

Şi astăzi sute de credincioşi o vizitează zilnic pe Cuvioasa la Catedrala Mitropolitană. Minunile nu încetează să apară. Iar poporul român, cu evlavie şi adâncă recunoştinţă nu conteneşte nici el a veni în număr mare în ziua ei de prăznuire 14 octombrie…

Ajutor trimis de Sfânta Cuvioasă Parascheva

         Mă aflam la ocazie, în drumul meu spre mănăstirea la care mă spovedeam şi unde se afla duhovnicul meu. Afară era o vreme ploioasă, aveam şi un bagaj mare şi în plus era spre seară şi eram contra cronometru – îmi doream să ajung în timp util la spovedanie, înainte ca preotul să plece. Văzând că maşinile circulă sporadic şi nu oricine e dispus să mă ia la ocazie, am început să mă rog Sfintei Parascheva: „Sfântă, te rog, trimite-mi o maşină pentru că trebuie să ajung la mănăstire”. Aşa insistam în sinea mea. La scurt timp apare o maşină. O fată de confesiune neo-protestantă a oprit maşina în dreptul magazinului în faţa căruia mă aflam, a intrat acolo preţ de câteva momente şi a ieşit. M-a întrebat dacă merg la mănăstire şi dacă vreau să mă ducă ea până acolo. Am acceptat. Pe drum ea a rupt tăcerea spunându-mi următoarele cuvinte: „Pe tine te iubeşte Dumnezeu dacă m-a scos din casă special pentru tine. Pentru că, uite ce s-a întâmplat: stăteam în casă liniştită şi, dintr-o dată, am simţit nevoia să pun mâna pe cheile de la maşină şi să vin până la magazin. Dar nu aveam niciun motiv să fac asta. Ai văzut că nu am stat mult înăuntru, nu aveam nimic de cumpărat de fapt. Dar când te-am văzut în faţa magazinului, am înţeles că ăsta trebuie să fie motivul pentru care eu a trebuit să ies din casă – să te duc pe tine la mănăstire. În plus, eu stau foarte aproape de magazin, nici nu era nevoie să iau maşina chiar de aş fi avut ceva de cumpărat.” (Doxologia.ro; text prescurtat)