Biserica

Șerban VodĂ

Prăznuirea Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie


Pe data de 14 octombrie o prăznuim nu numai pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, ci şi pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie. Suntem în al patrulea an în care îi sărbătorim pe aceşti sfinţi care au primit moarte mucenicească în Mediolan (azi Milano), în a doua jumătate a primului secol. Părticele din Sfintele lor moaşte au fost primite în dar din Milano chiar înainte de târnosirea bisericii Şerban Vodă în anul 2017.

Sfântul Nazarie a trăit în vremea lui Nero (între anii 54 și 68) la Roma, fiind vlăstarul unei familii romane bogate și evlavioase. Tatăl lui, Africanus, și mama lui, Perpetua, au fost aduși la adevărata credință de către Sfântul Apostol Petru. La vârsta de douăzeci de ani, Nazarie părăsește Roma pentru a răspândi Evanghelia. Își cheltuie averea cu cei sărmani, ajutând pe cei ce pătimeau pentru Hristos și aduce la credința creștină pe mulți închinători la idoli, botezându-i.

Ajungând în orașul Plachendia (azi Piacenza) i-a cunoscut pe Sfântul Ghervasie și Protasie, care se aflau în închisoare din porunca ighemonului Anulin. Îmbărbătându-i pe cei doi, hotărăsc împreună să nu facă nici un pas înapoi de pe drumul muceniciei. Sfântul Nazarie este biciuit și alungat din oraș. Peste noapte i se arată în vedenie fericita lui maică, care îi poruncește să meargă în Galatia și acolo să-L vestească pe Hristos.

Pe când se afla în cetate Melia, a luat un copil de trei ani, pe nume Chelsie – pruncul unei femei credincioase și de neam bun – l-a botezat și l-a crescut în dreapta credință. Și pruncul creștea cu anii și cu înțelegerea, umplându-se de dumnezeieștile daruri.

Pe când Sfântul Nazarie răspândea Evanghelia în Galatia este prins și dus la ighemonul Dionisie, căruia i-a mărturisit cu tărie: „Sunt roman de fel, însă sunt creștin și cinstesc pe cel răstignit”. Și el și micul Chelsie sunt bătuți fără milă și aruncați în temniță, urmând ca a doua zi să fie supuși altor chinuri. A doua zi însă, femeia stăpânitorului – care peste noapte avusese o vedenie înspăimântătoare – l-a rugat pe bărbatul ei să-I elibereze pe copil și pe Nazarie. Și așa au scăpat.

Sfinții s-au îndreptat apoi spre Trevíra (azi Trier, Germania), predicând peste tot pe Hristos. Au fost din nou închiși și duși la Roma. Din ordinul împăratului au fost audiați și apoi, drept pedeapsă, au fost aruncați într-un lac. S-au salvat însă ca prin minune de acolo. Continuându-și misiunea au ajuns la Milano, unde s-au reîntâlnit cu Sfântul Ghervasie și Protasie, care se pregăteau pentru ultima încercare a martirajului, pentru întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos.

Moarte martirică pentru cei patru sfinți

Anulin din porunca împăratului a tăiat cu sabia cinstitele capete ale Sfântului Nazarie și Chelsie, care avea numai nouă ani. Un credincios a luat în taină sfintele lor moaște și le-a dus în casa sa, unde fiica sa îndată s-a sculat sănătoasă din boala în care zăcea. Au îngropat în grădină trupurile mucenicilor.
Sfântul Ghervasie a fost bătut cu vergi de plumb până a murit, iar Sântul. Protasie i s-a tăiat capul cu sabia. Trupurile lor, răpite de Filip și de fiul său, au fost îngropate în casa lor. Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, prin dumnezeiască descoperire, a aflat pe Ghervasie și pe Protasie în vremea împăratului Teodosie cel Mare, iar pe Nazarie și Chelsie în vremea împăraților Arcadie și Onoriu.

Aflarea moaștelor Sfântului Nazarie și Chelsie

Paulin Presbiterul, în cartea sa despre viața Sf. Ambrozie, scrie: «În acea vreme moaștele Sf. Mc. Nazarie se aflau în cetate, în grădină. Eu, fiind de față, am văzut sânge în mormântul în care zăceau muceniceștile moaște, ca și cum acest sânge ar fi curs de curând; capul cu părul și cu barba erau așa de neatinse, ca și cum atunci ar fi fost puse în groapă, iar fața lui era atât de luminoasă de parcă ar fi fost spălată de curând. Adevărată minune, precum Domnul a făgăduit în Evanghelie că „nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri”. Iar sfintele lor moaște au umplut acel loc de mireasmă bună, încât covârșeau toate aromele. Apoi, ridicând moaștele mucenicești și punându le în caretă, ne-am întors îndată cu Sfântul Ambrozie și la Sfântul Mucenic Chelsie, cel ce era pus în același loc. Și am aflat de la cel care stăpânea grădina aceea cum că de la părinți moștenise el locul acela, loc pe care părinții lui îl moșteniseră din neam în neam, căci într-însul sunt așezate mari visterii, pe care nici molima, nici rugina nu le strică, nici hoții nu le sapă și nu le pot fura».

Sfântul Ambrozie descoperă cinstitele moaște ale Sfântul Ghervasie și Protasie

Iar pentru aflarea Sfântului Ghervasie și Protasie, Sfântul Ambrozie s-a rugat și a postit 40 de zile și i s-au arătat în vedenie tineri în haine albe, cu mâinile ridicate. Mai apoi, Sfântul Pavel i-a descoperit locul în care sunt îngropați și i-a zis: „Aceștia sunt cei care, ascultând cuvintele mele, au lăsat lumea și bogăția și au urmat Domnului nostru Iisus Hristos, nedorind nimic pământesc sau trupesc. Și au petrecut aici, în Mediolan, zece ani, slujind lui Dumnezeu și s-au învrednicit a fi mucenici ai lui Hristos, ale căror trupuri le vei afla zăcând în pământ în acest loc unde tu stai și te rogi. Deci, trebuie să le scoți deasupra și în acest loc să zidești o biserică în numele lor”. În timpul aducerii moaștelor și așezării în biserica centrală din Mediolanum (Milano), în ziua de 16 iunie 386, un orb și-a recăpătat vederea, iar demonii care își făcuseră lăcaș în câțiva demonizați au strigat că sfinții i au pus la chinuri de nerăbdat. După câțiva ani, în 395, Sfântul Ambrozie a așezat în biserică și moaștele Sfântului Nazarie și Chelsie.

(Foto – icoana bisericii Șerban Vodă a Cuvoiasei Parascheva și Sfinților Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie cu părticele din sfintele lor moaște).

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr. 41/11.10.2020