Biserica

Șerban VodĂ

„Bucurați-vă!” ne spune Domnul


După șapte săptămâni de post, ne aflăm împreună la cea importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, fără de care nădejdea noastră în mântuire este deșartă. Tot cerul și pământul sunt acum pline de cântările noastre, împletite cu ale îngerilor, minunat vestind tuturor că Domnul a Înviat.

Bucuria noastră azi trebuie să fie mare, niciunul să nu lipsească de la slujba Învierii decât din motive binecuvântate. Mai important decât toate este să înţelegem adâncul acestei mari taine a creştinismului. Să pricepem însemnătatea Învierii în viaţa noastră, să ne-o împropiem, să ne-o facem temelie a vieţuirii noastre în această lume. Săptămânile Postului Mare au alcătuit trepte ale înduhovnicirii noastre, ale dezbrăcării de patimi şi de nimicniciile lumii. Dar şi ale pocăinţei şi ale venirii în sine. Ale regăsirii drumului înapoi spre Rai, drum invers celui urmat de protopărinţii noştri Adam şi Eva.

Am urcat, prin rugăciunile Sfântului Grigorie Palama spre Sfânta Cruce. Am luat Crucea cu noi, învăţând de la Sfântul Ioan Scărarul că vom ieşi la lumină urcând încet, răbdător, curajos şi jertfitor pe treptele credinţei, rugăciunii, ascezei şi mai ales smereniei. Fără efort însă, fără clătinarea noastră din legăturile patimilor, ale păcatelor şi ale slăbiciunii omeneşti, fără asemănarea în virtute şi în lepădare de sine cu Sfânta Maria Egipteanca, să fim convinşi că nu putem ajunge la unirea cu Hristos în Taina Sfintei Împărtăşanii.

Ne-am îndulcit serile în acest post cu dumnezeiescul canonul al Sfântului Andrei Criteanul, care ne îndeamnă şi el la cunoaşterea şi lepădarea de păcatele noastre, am chemat-o şi pe Maica Domnului în acatistul Buneivestiri, amintindu-ne de începutul mântuirii oamenilor ce s-a făcut prin vestirea întrupării Domnului în pântecele Preasfintei Fecioare Maria.

Ne-am bucurat apoi cu Domnul de intrarea Sa regească în Ierusalim, de Florii, ca o pregustare a bucuriei Pascale, cea care ne deschide porţile veşniciei. Am înţeles apoi seara, la Denii, din Pilda smochinului neroditor, că suntem chemaţi să facem roade duhovniceşti şi să răspundem astfel menirii la care dintru început Domnul ne-a chemat.

Apoi în şcoala minunată a Deniilor am primit îndemnul să purtăm în această lume aprinse candelele credinţei noastre, să fim noi înşine jertfă plăcută lui Dumnezeu. Miercuri ne-am întors iar la pocăinţă şi am văzut că celui care se smereşte, se pocăieşte în faţa Domnului, îndrăzneşte să ungă cu mir picioarele Domnului, îi sunt iertate păcatele, aşa cum fiecare ne dorim. L-am văzut apoi pe Iuda vânzând ce avea mai de preţ – şi ce avem noi toţi pe pământ şi în cer mai de preţ, pe Domnul – pe umila sumă de 30 de arginţi. Ne-am întrebat atunci dacă nu cumva şi NOI Îl vindem pe Hristos pe nimicurile acestei lumi…

Cina cea de Taină ne-a umplut deopotrivă de tristeţe şi de bucurie. Tristeţe pentru trădarea şi începutul Pătimirilor Mântuitorului, bucurie pentru darul Sfintei Împărtăşanii ce ni s-a făcut nouă, oamenilor, până la sfârşitul veacurilor. Apoi Evanghelia ne-a oferit drumul parcurs de Mântuitorul din Grădina Ghetsimani până la Sfânta Cruce. Iar vineri seara, cerniţi, L-am prohodit pe Domnul, gândindu-ne că şi noi, fiecare dintre noi, cu păcatele noastre, L-am răstignit pe Domnul pe Cruce.

Iar astăzi ne bucurăm de Învierea Sa. Dacă am petrecut Postul Mare aşa, în rugăciune şi post, în slujbe în sfânta biserică, în milostenie şi îndepărtarea de vocile de sirenă ale reţelelor sociale şi ale lumii în general, dacă ne-am adus şi copiii la biserică şi i-am făcut să trăiască frumos această perioadă, acum nu numai că bucuria noastră este deplină, dar am primit şi întărire şi lumină şi mângâiere în acest răstimp al Postului Mare.

Ne-am „resetat” în bine, în adevăr şi dumnezeire, în speranţă şi credinţă. Neam făcut de neclintit în faţa pandemiei, a minciunii, a manipulării, a trădărilor de multe feluri.

SPER că nimeni nu a uitat cum am petrecut anul trecut Postul Mare şi Învierea Domnului. Şi că anul acesta TOŢI am depus toate eforturile ca să trăim duhovniceşte această perioadă liturgică a anului bisericesc.

SPER că mulţi dintre dumneavoastră au înţeles că în această lume mai marii vremii nu se înghesuie să facă bine oamenilor, să le slujească, aşa cum Domnul Hristos S-a coborât şi a făcut-o.

SPER că aţi văzut că nimeni şi nimic nu vă apără, nu vă salvează şi nu este responsabil pentru voi. A trecut un an de minciuni, de slăbiciuni să le spunem, de necunoaştere. De mii de ori adevăruri spuse cu tărie azi, mâine erau combătute cu putere.

DORESC ca nimeni să nu mai răspundă acestui comandament atât de puternic afirmat al FRICII. Gândiţi, informaţi-vă, faceţi ce este ÎNŢELEPT şi sănătos pentru dumneavoastră şi familia dumneavoastră şi nu mai acţionaţi sub imperiul fricii. Un an de frică. Un an de predare. Un an de libertăţi confiscate.

Priviţi lumea, vedeţi încotro se îndreaptă şi împuterniciţi-vă în curaj şi credinţă. Învăţaţi să spuneţi şi nu, să puneţi întrebări şi să vă luaţi viaţa în propriile mâini. Căci singuri sunteţi responsabili. Ceilalţi vor da vina pe „pierderi colaterale” ori de câte ori consecinţele unor acţiuni sunt negative pentru noi.
Mai ales, ceea ce este crucial, SPER că aţi învăţat în acest an să fiţi mai aproape de Dumnezeu. Căci El singur vă va apăra cu toată dragostea de cumplitele încercări de care avem parte. Cu El vom fi capabili să facem faţă marilor schimbări de care vom avea parte în continuare.

În Duminica Învierii, Domnul le-a întâmpinat pe mironosiţe la mormânt cu cuvintele BUCURAŢI-VĂ! Ele erau întristate de moarte, plânse, îndurerate peste fire. Când nu mai era nicio lumină, iată că Domnul le spune „Bucuraţi-vă”. Să ne bucurăm şi noi, mai ales în necazuri, căci alături de noi, în fiecare clipă, este Domnul care nu ne lasă să pierim. Să-L purtăm şi noi în gând şi inimă, să-L facem părtaş vieţii noastre de familie. Să strigăm la El când suntem la capătul puterilor! Să fim, cu arme şi bagaje, în Biserica Sa. Adică total.

Şi aşa, să spunem cu toată inima „HRISTOS A ÎNVIAT!”, nădăjduind că şi noi vom reînvia când pare totul pierdut şi că aici şi dincolo Domnul ne va da pacea şi viaţa veşnică. Amin!

Maria Buleu, teolog

Articol apărut în ediţia de Sfintele Paști a „Cuvântului care zidește” nr.18/02.05.2021